Instruirea lingvistică a minorităţilor naţionale NECESITĂ finanţare din partea statului
Potrivit agenţiei „Infotag”, acesta consideră că „autorităţile nu acordă destulă atenţie proiectului, care există deja de 10 ani şi are menirea ca minorităţile naţionale să studieze limba de stat”.
Directoarea Asociaţiei Naţionale a Trainerilor Europeni din Moldova (ANTEM), Lucia Cucu, a spus că în perioada 2013-2016 proiectul este realizat cu suportul financiar al Înaltului Comisar al OSCE pentru Minorităţile Naţionale.
Potrivit Luciei Cucu, proiectul trebuie „promovat la nivel local şi naţional, pentru ca nu doar antrenorii să depună eforturi pentru a preda populaţiei limba de stat, dar şi statul să contribuie la aceasta”.
Cucu a menţionat că, deși proiectul este prevăzut pentru tineri, la asociaţie vin şi oameni în etate, îndreptaţi pentru instruire de Ministerul Educaţiei, Biroul Relaţii Interetnice.
„Asociaţia nu are posibilitatea financiară de a soluţiona problema lingvistică a majorităţii cetăţenilor, de aceea este necesar suportul guvernului, ministerelor”, a menţionat Cucu.
Ea a îndemnat societatea să studieze limba de stat, iar statul să acorde ajutor.
Sursa: Infotag.md