Interviu cu un alcoolic anonim: „Credeau c-am fost ucis, dar eu stăteam într-un subsol mort beat”

Despre ce înseamnă să te tratezi de alcoolism într-o țară unde găsești băutură la fiecare colț și despre cât de frumoasă este viața fără tărie, citiți într-un interviu cu fostul alcoolic Valeriu. Bărbatul a organizat primele întâlniri cu cei ca el chiar în casa lui, încă de la începutul anilor 90. Deja de 23 de ani el nu a mai gustat băuturi spirtoase și este sigur că fiecare alcoolic i-ar putea urma exemplul.

– Ce viață ați avut până când ați devenit alcoolic?
– Îmi amintesc foarte bine cum eram. Învățam la școală și învățam foarte bine. Trebuia să termin studiile cu diplomă roșie. Ca toți moldovenii beam la sărbători cu băieții și făceam șotii. Duceam o viață normală și nimic nu prevestea că aș putea avea probleme cu băutura.

– Și totuși ați ajuns alcoolic. Cum s-a întâmplat asta?
– În ultimele clase mi-am găsit o prietenă. Părinții erau împotriva relațiilor noastre, chiar dacă eram de aceeași vârstă și ne iubeam. Ei doreau ca eu să merg la studii la o universitate din Moscova. Cred că a fost greșeala lor că mi-au interzis să fiu cu persoana la care țineam mult. Nu i-am ascultat și am continuat să fim împreună. Am început studiile la o universitate din Kiev și după primul semestru ne-am căsătorit. Peste un an la noi s-a născut o fetiță și la 20 de ani deja am devenit tătic. Totul parcă mergea bine. E adevărat, des organizam petreceri cu prietenii, jucam cărți pentru bani și pentru băutură. Cred că atunci a și început totul. După doi ani m-am transferat la o universitate din Chișinău, mi-am continuat studiile, dar și petrecerile. După ce am finalizat institutul, soția a dat la divorț și cred că asta m-a afectat cel mai mult.

– Cum anume v-a schimbat acest fapt?
– După divorț am lucrat doi ani la o fabrică și acolo, după serviciu, organizam beții de zile mari. Chiar dacă eram tânăr, mă gândeam că nu am pentru ce trăi. După asta, pentru alți doi ani, am plecat la armată.

– Probabil, acolo ați uitat de alcool.
– Ei, pe dracul! Mergeam să patrulez prin centrul orașului, aveam pistol la mine, știam că nu trebuie să consum alcool, dar mă îmbătam ca un porc și mă tăvăleam pe jos. Când acest lucru s-a întâmplat de câteva ori, superiorii m-au trimis la psihiatrie să mă lecuiesc. Toți îmi spuneau că asta nu-i joacă și că trebuia să mă iau în mâini, eu înțelegeam asta, dar dorința de a bea era mai presus de toate. În cei doi ani petrecuți în armată am ajuns la psihiatrie încă de alte două ori.

– Ce gânduri aveați printre nebuni?
– Mă gândeam că acum doi ani primeam cea mai mare bursă la universitate, dar în prezent am fost deja de trei ori la psihiatrie. Eram cu moralul la pământ. Mulți îmi spuneau că sunt alcoolic, dar eu nu recunoșteam asta. Cum să fii alcoolic la așa vârstă fragedă?!

– Păi, când ați înțeles totuși că aveți o problemă cu băutura?
– Eu nu eram prost, îmi dădeam seama că ceva nu este în regulă, dar nu vroiam să cred că am ajuns alcoolic. Am încercat să mă tratez la clinici, am acceptat totul, vroiam să scap de această dependență, dar ulterior am înțeles că acest lucru nu se tratează. Totuși, după ce am revenit din armată n-am băut trei ani, m-am angajat la serviciu și parcă totul a revenit la normal. M-am recăsătorit a doua oară, aveam 28 de ani și eram fericit. La un moment dat iarăși am început să beau.

– Cum reacționa soția?
– Cea de-a doua soție este o fostă colegă de clasă și mă cunoștea ca pe un băiat eminent și educat. Evident că a fost șocată când a văzut în ce m-am transformat. La un moment dat, ea nu mai zicea nimic, pentru că a înțeles că nici eu nu-mi doresc așa viață. Erau zile când eu dormeam cu sticla de vin sub pernă. N-o puneam lângă pat ca să nu intre soția s-o ia. Mă trezeam – beam, fumam, iar când încercam să mă ridic din pat, cădeam înapoi. Dormeam alte câteva ore, iarăși beam, fumam, cădeam și așa zile la rând. Când îmi amintesc acum de acea perioadă, înțeleg că am avut o soție de aur, care nu m-a părăsit chiar dacă și ei îi era foarte greu. Aveam un băiat împreună. Ea îl lua în camera noastră și mă lăsa pe mine să-mi beau mințile în camera lui.

– De unde aveați bani să cumpărați vin?
– Chiar și atunci când eram alcoolic, eu lucram și aduceam bani în familie. Deși luam la măsea, am reușit să cumpăr apartament și mașină. Aveam perioade când nu consumam nicio picătură, dar aveam și perioade când nu mă mai trezeam. Îmi cumpăram vin de calitate, mă gândeam să nu-mi facă rău, dar nu-mi păsa de cantitatea de vin și rachiu pe care o băgam în mine. Niciodată nimeni nu m-a concediat, eu singur plecam. De multe ori aveam persoane de care eram responsabil, dar după lungi perioade de beție nici nu puteam să mă uit în ochii lor.

– Ce se întâmpla când „intrați” în beție?
– Numai ce nu se întâmpla! Mergeam la lucru dimineața și nu veneam acasă câteva zile sau chiar o săptămână. Soția, părinții, rudele și poliția mă căutau. Toți credeau c-am fost ucis, dar eu stăteam într-un subsol mort beat. Atunci când reveneam acasă, ai mei mă duceau la „Costiujeni” să mă lecuiesc, dat totul era degeaba.

– Ce metode de „tratament” ați încercat?
– Alcoolismul e o boală care implică doi oameni în interiorul aceleiași persoane. În mine se lupta cel bun și cel rău, iar de fiecare dată câștiga al doilea. La un moment dat am aflat despre „codarea alcoolică”. Mulți se codau pentru câteva luni sau ani, iar eu am decis să mă codez pentru toată viața. Asta m-a ajutat să nu trag la măsea trei ani, după care am revenit „la normal”. Pe lângă asta am fost la clinici specializate, sanatorii, am vorbit cu psihologi și nimic nu m-a ajutat.

– Totuși la un moment dat ați reușit să învingeți alcoolismul. Cum?
– În anul 1988 au apărut cooperativele și eu eram responsabil de locatari. Primeam bani buni, aveam grijă ca lucrurile să meargă bine. Trebuia de rezolvat multe probleme cu diferiți oameni, iar lucrurile nu se mișcau din loc dacă nu închinam câte un pahar de vin. Atunci am înțeles că lucrurile nu mai pot continua așa. În anul 1991 soția aflase că la Moscova s-a deschis un centru american de reabilitare pentru alcoolici și narcomani. Am mers acolo pentru 28 de zile și am aflat ce înseamnă o ședință a grupului alcoolicilor anonimi. Filosofia acestui program constă în faptul că dacă tu îți dorești să fii mereu treaz, atunci trebuie să împărtășești acest lucru cu alții și să mergi la astfel de întâlniri.

– Ce s-a întâmplat când ați revenit acasă?
– Aici la noi evident că nu era niciun centru de acest gen. La Chișinău am început să ne întâlnim la mine în apartament, iar asta a durat aproximativ opt ani. Treptat s-au alăturat mai mulți alcoolici care vroiau să scape de dependență și de atunci, deja de 23 de ani, eu n-am mai băut nici un gram de tărie. Mulți care vin la ședințele noastre au reușit să învingă acest viciu. Acum ne întâlnim de 4 ori pe săptămână (marți, joi, sâmbătă și duminică) și acceptăm cu mare plăcere persoane noi, care vor să-și schimbe viața.

– Băiatul dumneavoastră este matur, ce atitudine are față de tatăl care practic i-a furat copilăria?
– Eu cred că acum el se mândrește cu mine, pentru că am reușit să trec peste cea mai dificilă perioadă din viața mea. El nu ascunde faptul că tatăl său este fost alcoolic și le recomandă tuturor care au probleme cu băutura să vină la ședințele noastre.
 
Săptămâna trecută grupul alcoolicilor anonimi din R. Moldova a marcat 24 de ani de la forndare.