Interviu

INTERVIU cu Vlad Filat, la trei ani de la învestitură: „Moldova rămâne în Europa, acolo unde îi este locul!”

La consumarea a trei sferturi din mandat, l-am invitat pe premier la o scurtă retrospectivă a acestei perioade, la un interviu despre împliniri, neîmpliniri, bucurii și regrete.

– Care au fost cele mai dificile momente ale celor trei ani de guvernare a Alianței pentru Integrare Europeană?
– Însăși preluarea puterii în Republica Moldova – având în vedere criza profundă cu care ne confruntam la acea oră, izolarea, practic totală, a țării și divizarea puternică din societate – a fost momentul cel mai greu, în opinia mea. Apoi, lansarea proiectelor ce făceau parte din agenda de reforme și măsurile, foarte impopulare și criticate, care au oferit soluții pentru supraviețuire, în prima fază, și ulterior crearea condițiilor pentru ca în Moldova să înceapă procesul vital de modernizare a țării. Sigur, au mai fost și alte momente complicate. O perioadă lungă de timp, mai precis 917 zile, ne-am aflat într-o permanentă criză politică, în perioada căreia am avut alegeri anticipate, referendum. În plus, am avut de înfruntat inundații puternice, a trebuit să facem față mai multor provocări care au afectat pentru o scurtă perioadă de timp activitatea din sistemul bancar, am înfruntat pericole serioase în ceea ce privește imaginea și credibilitatea Republicii Moldova ca urmare a acelor atacuri la adresa sistemului bancar. Nu în ultimul rând, în acest an suntem puși în situația de a lupta cu o secetă fără precedent. Aș putea să continui, însă consider că, la trei ani distanță de la preluarea puterii, am putea să ne amintim și despre lucrurile bune ale acestei perioade, realizate ca o consecință a eforturilor întregii societăți, nu doar ale AIE. Privind retrospectiv, este evident că R. Moldova a reușit! A reușit să se afirme în plan internațional, ca un partener credibil, previzibil și responsabil. La ora actuală noi suntem înconjurați nu doar de parteneri, ci și de prieteni. Și asta nu o spun eu, ci sunt nenumărate probe în acest sens, legate de vizitele făcute în țara noastră de persoane de prim rang la nivelul politicii mondiale, dar și de modul în care sunt primite delegațiile oficiale ale R. Moldova peste hotarele țării. Dincolo de discursurile politice care afirmă suportul pentru țara noastră, vin și acțiunile politice de susținere, inclusiv sub aspect financiar, pentru Chișinău. Toate acestea demonstrează că efortul a fost unul meritat, că tot acel consum de energie din momentele complicate nu a fost în zadar.
Toate acestea ne obligă ca pe viitor să fim și mai responsabili. Prin responsabilitate nu înțeleg doar modul în care noi ne achităm de sarcina guvernării, ci și despre valorificarea acestui moment pe care eu îl consider cu adevărat istoric pentru țara noastră. Suntem în fața unei șanse unice. Insist, unică, pentru că perspectivele sunt mai favorabile ca oricând, iar noi trebuie să facem tot ce e necesar pentru ca Moldova să revină pe cursul ei firesc, în cadrul familiei europene, acolo unde, de fapt, ne este locul.

– Au fost clipe în care ați dorit să renunțați, să spuneți: „demisionez și punctum!”?
– Clipe au fost, dar e bine că au rămas doar clipe. Au fost momente complicate, dar atunci când vezi în jurul tău oameni care au investit în tine nu doar speranță, ci și încredere, realizezi că nu stările personale trebuie să te conducă în luarea deciziilor. Până la urmă, pe fiecare dintre noi ne vor judeca generațiile viitoare și ele judecă foarte strict și obiectiv. Nu degeaba spuneam de momentul istoric, nu pentru că aș vrea să supralicitez importanța acestei perioade și a noastră, a Alianței, ci pentru că avem oportunitatea de a schimba destinul țării.

– O vorbă din popor spune că „socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg”. Care dintre socotelile de pe vremea când erați în opoziție nu s-au potrivit cu cele din „târgul” guvernării?
– Înainte de a veni la guvernare știam că situația este una complicată, dar nu știam cât de gravă este. Asta a fost o primă socoteală care nu a coincis. Apoi, problema cea mai complicată pe care am descoperit-o, mă refer la deficitul de profesioniști pentru actul de guvernare. Motivele sunt clare, pe parcursul a opt ani de guvernare comunistă s-a făcut o epurare la sânge a tuturor profesioniștilor care nu erau fideli politic PCRM, s-a ales calea politizării totale a funcționarilor din administrație. Acest fenomen nu a adus doar prejudicii directe, ci și indirecte, pentru că oamenii care doreau să își servească țara activând în instituții publice și-au pierdut interesul pentru ocuparea acestor funcții care nu le mai dădeau posibilitatea de a-și pune în valoare propriile viziuni și soluții. Nici resursele de salarizare în administrație nu sunt eficiente pentru a atrage specialiști în acest sector. Aici am subestimat gravitatea situației, însă, pe parcursul celor trei ani, am reușit să asigurăm acel număr minim necesar, acea masă critică de personal, pentru ca administrația centrală nu doar să inițieze reformele, dar să le și implementeze. Chiar și la nivelul administrației locale situația s-a îmbunătățit. Vom continua aceste eforturi de profesionalizare a administrației, și nu mă refer doar la salarizare, ci și la modernizarea condițiilor de muncă, asigurarea locuințelor de serviciu etc. O să insistăm asupra lansării unor parteneriate public-private pentru ca în administrație să atragem specialiști. De calitatea acestor funcționari depinde nu doar actul guvernării, dar și calitatea vieții oamenilor.

– Ce acțiuni din această perioadă le regretați și care sunt cele cu care vă mândriți?
– Nu sunt un om al regretelor, dar, dacă suntem la capitolul acesta, mi-ar fi plăcut să găsesc mai mult timp și să intervină mai puțină emoție în comunicarea cu partenerii din AIE. Cred că același regret îl au și dânșii. Este o constatare și e important să avem puterea de a recunoaște unde am greșit, chiar dacă există și motive, obiective și subiective, pentru situația de azi. Am petrecut multe din aceste momente în condiții de concurență electorală, pe fondul instabilității politice, în mijlocul procesului de modernizare a țării. Proces de modernizare care se răsfrânge și asupra noastră, a întregii clase politice. Ne străduim să devenim mai profesioniști în relațiile de comunicare, mai flexibili atunci când este vorba despre obiective superioare intereselor de partid. Nu în ultimul rând, regret că nu am găsit suficient timp pentru a fi alături de colegii de partid, să comunicăm, să avem o colaborare mai strânsă. Sunt colegi cu care am început, care au avut și curajul, și ambiția de a transforma R. Moldova în ceva mai mult decât o pată roșie pe harta geopolitică a Europei.

– Dacă ar fi să considerăm procesul de integrare europeană ca un traseu care începe de la kilometrul 0 și se termină la kilometrul 10, pe unde s-ar afla acum R. Moldova în viziunea dumneavoastră?
– Integrarea europeană este un proces continuu. Statele membre ale Uniunii Europene sunt și ele în permanent proces de integrare, de dinamică. E un proces care nu se va sfârși niciodată, pentru că acesta este motorul UE și sursa progresului, nu doar din punct de vedere economic, dar și al evoluției valorilor și principiilor lumii civilizate. Nu o să dau o evaluare în kilometri, dar pot să afirm că Moldova a reușit să își atingă obiectivele concrete pe care și le-a propus la startul guvernării noastre. Ne-am propus să fim campionii Parteneriatului Estic, iar lucrul acesta l-am afirmat de la început, de la tribuna instituțiilor europene, la prima vizită pe care am făcut-o la Bruxelles, la trei zile după învestitura în funcție. Am reușit acest lucru și trebuie să ne fixăm obiectivul următor. Am reușit să ne apropiem de Uniunea Europeană și vă asigur că vom face tot ce e posibil și, uneori, și imposibilul pentru ca, înainte de Summitul European de la Vilnius, să finalizăm negocierile privind Acordul de asociere, Acordul de liber schimb și implementarea celei de-a doua faze a planului de liberalizare a regimului de vize. Asta nu ține doar de promisiunile pe care, da, le-am făcut. Dincolo de promisiuni este vorba despre lucruri vitale pentru fiecare dintre cetățenii R. Moldova. Realizarea lor ar pune țara noastră pe un drum ireversibil către Europa. Vom pune punct speculațiilor sterile privind direcția spre care se îndreaptă R. Moldova. Moldova nu merge nicăieri, Moldova rămâne acolo unde îi este locul, în Europa. Noi suntem europeni, geografic, cultural, istoric. Mai mult decât atât, suntem singura țară latină care se mai află în afara granițelor Uniunii Europene. R. Moldova nu este un stat est-european, ci unul central-european și, pornind de la această evidență, să reușim să ne apropiem valorile europene, inclusiv sub aspect instituțional.

– Cum apreciați răspunsul societății moldovenești la acest proces dificil de europenizare a țării?
– Cetățenii R. Moldova au așteptat prea mult ca viața lor să se normalizeze. Au fost prea multe ezitări, prea mulți pași înapoi după fiecare pas înainte, în acești 21 de ani. Înțeleg reacția de nemulțumire și, mai ales, de nerăbdare a societății. În acest răstimp a fost alterat nucleul cel mai sensibil al unui popor, încrederea. Dincolo de șansa istorică despre care am vorbit, noi mai avem o șansă, care devine o obligație pentru AIE, aceea de a le reda oamenilor această caracteristică pierdută în două decenii, încrederea. Dar și speranța. Multe dintre reformele făcute nu se oglindesc în viața de zi cu zi a oamenilor. Dincolo de libertăți și principii democratice, oamenii au nevoie de ceva concret, care să le ușureze și îmbunătățească traiul cotidian. Vor veni și rezultatele acestea, pas cu pas. Integrarea europeană, reformele sunt procese care presupun timp. Mi-e greu să le mai cer oamenilor răbdare și timp suplimentar, însă le putem promite că vom fi foarte insistenți în atingerea scopului și, cu certitudine, așteptările lor nu vor fi înșelate.

Vreau să le mulțumesc cetățenilor pentru faptul că ne-au acordat nouă, celor din AIE, sprijinul pentru a ajunge la guvernare, e cel mai valoros lucru pe care l-a primit R. Moldova în ultimii 20 de ani. Avem o societate cu mari perspective. Avem copii, tineri cu o energie pe care o percep toți cei care vin să viziteze această țară. Ei sunt mult mai convingători decât toată diplomația, directă și indirectă. De aceea, atunci când avem ca oaspeți demnitari occidentali, mă străduiesc să le asigur un contact cât mai larg cu oamenii. Tinerii sunt cea mai clară imagine a perspectivelor enorme de reușită ale acestei țări.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *