Politică

(INTERVIU) Dan Dungaciu despre marșul unionist

Dan Dungaciu: Un marş al unioniştilor, se spune în presa de la Chişinău. De fapt, Acţiunea 2012 a organizat sistematic asemenea marşuri în diverse oraşe ale Republicii Moldova. A venit rândul Chişinăului. Un marş la care sunt preconizate să participe circa zece mii de persoane, un marş care, repet, a stârnit foarte multe dezbateri în lumea politică, dar nu numai în lumea politică de la Chişinău, un marş care poate să fie, până la urmă şi un fel de hârtie de turnesol pentru societatea din Republica Moldova, mai ales că se organizează şi contra-manifestaţii, organizaţii precum "Patrioţii Moldovei” organizează contra-manifestaţii, adică declară că se vor opune acestor marşuri, se vor opune oricărei intruziuni a României în Republica Moldova, pentru că văd sau consideră aceste marşuri ca fiind un soi de atentat la statalitatea, suveranitatea tinerei republici.

Realizator: E vreun motiv pentru ca cei care, sigur, văd cu ochi răi acest marş să considere că ar fi vreo influenţă a României aici sau nu? Ce ne spune analistul?

Dan Dungaciu: Speculaţiile evident că sunt la ele acasă, dar cred că problema trebuie pusă altfel. Aceste marşuri au fost, hai să spunem aşa, validate şi de instanţele juridice ale Republicii Moldova. S-au făcut presiuni inclusiv din partea unor lideri politici pentru ca aceste marşuri să fie anulate, dar decizia a fost foarte clară. Este un drept al cetăţenilor Republicii Moldova să protesteze, este un drept al lor să-şi exprime acest punct de vedere, pentru că, până la urmă, nu cetăţenii sunt în slujba statului, cât statul este în slujba cetăţenilor şi argumentul a fost următorul: din moment ce o parte a cetăţenilor din Republica Moldova consideră că cel mai bine pentru entitatea numită Republica Moldova, ca să-i servească, să-i deservească, cel mai bine este să fie inclusă în statul numit România, atunci, sigur, este o opinie pe care dânşii au dreptul să şi-o exprime. Prin urmare, din punct de vedere juridic, este totul legal. Altminteri spus, chiar dacă ar fi implicată România, dar eu n-am văzut niciun argument că…

Realizator: Nu se pune problema de aşa ceva, evident.

Dan Dungaciu: …din punctul acesta de vedere. Dar, prin absurd, chiar dacă cineva ar veni cu probe clare că este implicată România, din punct de vedere juridic, tot n-ar fi ilegal, din moment ce instanţele din Republica Moldova au validat acest marş. Dar, repet, în presa de la Chişinău şi în presa cea mai, hai să spunem aşa, furibund anti-România, nu am văzut nicio probă evidentă că România… sau o probă cel puţin clară că România este implicată în acest eveniment.

Realizator: E cert, da.

Dan Dungaciu: Mă refer, evident, aici, la România oficială, nu la persoane din România care s-ar putea să participe la acest marş.

Realizator: Sigur. Mulţumim foarte mult pentru "Matinal", Dan Dungaciu. Despre o zi importantă, o zi pe care ne-o dorim cu un final absolut liniştit, fără niciun fel de incident sperăm să se termine acest marş. Mulţumim mult 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *