Interviu în exclusivitate cu Stela Moldovanu

– Stela eşti femeie de afaceri sau eşti artistă?
– Nu pod să vă dau un răspuns univoc. Încerc să trăiesc creativ, dar respect regulile inerente pentru o afacere. Nu sunt artistă pentru că nici nu am studii în domeniu, nici nu fac ceea ce face un artist. Dar lucrez cu arta şi asta mă inspiră şi-mi dă aripi.

– Totuşi, să confecţionezi rame pentru tablouri sau fotografii e o chestie destul de tehnică, iar pentru unii – chiar banală…
– Din punct de vedere tehnic, am noroc de un soţ foarte bine organizat şi care ştie exact cum să „materializeze” gândurile mele creative. Eu inventez, Sergiu e cel care pune mâna şi face. Prin mâna şi ochiul lui vigilent trece totul: el are grijă de calitatea lucrărilor efectuate de cei câţiva meşteri, el vine cu soluţii tehnice. Acest lucru îmi dă siguranţa că, dacă îmi apare o idee, aceasta va putea fi realizată. Cât priveşte banalitatea… banal e atunci când munceşti fără inspiraţie. De fapt, tocmai fuga de banalitate ne-a făcut să ne apucăm de meşterit rame. Era în 2004, eu eram pasionată de broderii şi, ca să le înrămez, mergeam la un atelier care le făcea cam… „palide”. Ceea ce căutam eu era aproape de negăsit. Şi mi-am zis: „De ce să nu existe şi la noi rame interesante?!”. În momentul în care am văzut câte posibilităţi există şi că poţi îmbina o excursie în Italia cu vizita producătorilor, „molDeco” a început să prindă contur. Ne-am cucerit clienţii prin calitate, asortiment, deservire.

– Cum faci faţă conceptului, potrivit căruia nu este bine să munceşti alături de partenerul de viaţă, aceasta amplificând oboseala reciprocă?
– Cred că acest lucru e valabil pentru oamenii care deja au obosit în relaţie. Şi nu mai contează unde muncesc… Atunci când este armonie la nivel sentimental, la nivel de gândire, atunci când ambii privesc în aceeaşi direcţie şi merg înainte cot la cot, totul este bine. Noi, dacă avem o problemă, o discutăm şi o rezolvăm împreună.

– Cum s-au produs primele contacte cu artiştii? Îi aveţi pe Platon, Ţăruş, Tabac…
– Acestea au venit de la sine, în momentul în care artiştii plastici au văzut că la noi se lucrează calitativ. Chiar dacă nu pretindem să fim o galerie de artă, am expus lucrările mai multor oameni de valoare, care aduc prestigiu salonului şi le sunt recunoscătoare pictorilor pentru colaborare. Dar expunem şi „neprofesionişti”, ultima expoziţie fiind cea a jurnalistului Vasile Botnaru. A fost o experienţă specială, pentru că mulţi vizitatori ai salonului abia cum i-au descoperit grafica.

– Vi s-a întâmplat să vi se reproşeze că aveţi lucruri prea simple, care nu corespund unui anumit decor?
– În general, ne străduim să fim accesibili pentru toate gusturile şi buzunarele. Astfel, am încercat să promovăm posterele-reproduceri după lucrările unor mari artişti. Sunt foarte în vogă în Europa, pentru că lucrările originale sunt mult mai costisitoare, dar şi cer o anumită atitudine, un anumit spaţiu. Încercăm să fugim de kitsch, nu avem de a face cu lucrări chinezeşti. Încercăm să cultivăm nişte gusturi.

– Ai putea să faci o radiografie a gustului moldovenilor?..
– Ieftin, bun şi mult în kilă ar fi un aspect. Dar nu e general-valabil, din fericire. Când am pornit afacerea, am decis să confecţionăm rame doar din lemn importat, pentru că în Moldova e încă destul de greu să produci rame, mai ales când ştii că niciodată nu vom depăşi designul şi tradiţia italienilor în acest domeniu… Mai târziu am înţeles că plasticul poate fi la fel de decorativ şi că poate fi un avantaj mai ales pentru cei care se gândesc la preţ. Acum avem un raport de circa 60 la 40 la sută: 60 de procente rame din lemn, 40 din plastic, pentru a menţine echilibrul…

– Care au fost cele mai excepţionale lucrări pe care le-aţi înrămat?
– Aş menţiona colecţii foarte scumpe de arme, monede sau medalii. Dar şi scrisori de dragoste de valoare sau broderiile bunicilor, scoase de prin poduri sau dulapuri. Lumea începe să înţeleagă că acestea reprezintă o valoare sentimentală de nepreţuit.

– La un moment dat, editorul Gheorghe Erizanu căuta librar care să fie nu doar vânzător, ci şi iubitor de cărţi. Tu cum stai cu „vânzătorii de frumos”?
– Fetele care lucrează cu clienţii au studii în domeniul designului interior sau cel vestimentar. Şi eu am studiat suficient domeniul, deşi nu am vreo diplomă în acest sens. M-a bătut gândul să fac o facultate de design, dar am renunţat, pentru că o asemenea facultate merită făcută doar peste hotare. Cred că acest pas va fi deja al fetiţelor mele – în cazul în care vor fi pasionate de aşa ceva, bineînţeles. E devreme, totuşi, să vorbim de planuri mari de viitor: chiar dacă ele ştiu deja ce înseamnă rame şi passepartout, şi mă ajută la bijuterii, cea mai mare este abia în clasa a doua.

– Apropo de bijuterii, acestea cum au apărut?
– „Bia Bijou” a apărut din aceeaşi necesitate de a crea ceva nou. Apoi, când am văzut că sunt mai multe doritoare de a le purta, am extins niţel producţia lor. Am mai zis: creativitatea nu are capăt. Noi mergem pe ideea că permanent trebuie să oferim ceva inedit, care să impresioneze. Când te opreşti, e mai bine să te retragi.

– De aici vine şi mottoul tău: „Există doar un singur drum – înainte”?
– Probabil, şi cred că e un motto ce trebuie urmat în fiecare zi. Este ca orizontul.

– Într-un interviu, spuneai că rama pentru tablou este ca rochia pentru o femeie. Cum sunt rochiile tale?
– În culori modeste, dar nelipsite de materiale fine. De fapt, port rochii foarte rar, doar la anumite evenimente festive. Înainte eram adepta blugilor, rar când mă despărţeam de ei; în ultimii ani însă am adoptat un stil mai business, cu bluze, fuste, pantaloni. Aşa e când reprezinţi un salon de artă… Sunt foarte romantică şi de aceea, poate, port foarte multe floricele. Port bijuterii nu pentru că sunt la modă, dar pentru că sunt convinsă că o bijuterie adevărată înfrumuseţează orice ţinută. Încerc să am haine originale şi îmi este foarte greu să cumpăr hainele în Moldova. O fac preponderent în străinătate – e şi mai divers, şi mult mai ieftin decât la noi.

– O persoană creativă, cum eşti, mai are loc pentru alte pasiuni?
– Pentru pasiunea călătoriilor – da! Vacanţele noastre constau din vizitarea unor locuri noi. Nu obişnuim să mergem unde am mai fost – excepţie fac doar unele locuri pe care le-am vizitat anterior doar în doi cu soţul şi pe care, pentru că ne-au marcat, ţinem neapărat să le arătăm şi fiicelor noastre. Investim în călătorii şi în ceea ce ne îmbogăţeşte spiritual. Sunt încă atâtea locuri care trebuie descoperite!..

– Multă lume consideră că o femeie de afaceri a reuşit pentru că cineva i-a creat ori i-a dăruit afacerea…
– Nu mi-am dorit să fiu fiică ori soţie de miliardar. Cu soţul suntem de o vârstă, am mers de la primul bănuţ împreună şi asta ne-a apropiat şi mai mult. Sunt fericită că-l am, că avem o afacere şi doi copii împreună, că nu e stresat de colecţia mea de pisici – figurine, nu vii! – şi că-mi face cele mai originale cadouri. Ultimul a fost o floare pe care a sculptat-o, el însuşi, în bronz. A fost o surpriză nemaipomenită.

– Îţi dorim ca acestea să fie cât mai multe şi să nu vă părăsească inspiraţia!