(INTERVIU) Vinăria moldovenească din centrul Varșoviei

Aflat la câțiva metri de Seimul polonez, printre ambasadele celor mai importante țări din lume, restaurantul este singurul local din capitala Poloniei cu specific moldovenesc. Zeci de mii de vizitatori îi pășesc anual pragul ca să guste bucate din bucătăria noastră și cele mai bune vinuri basarabene, pe care, deja de 14 ani, le importă compania poloneză MoVin, condusă de Tomasz Vogtman. Atmosfera localului este una relaxantă, încărcată de note de jazz și blues, ce se potrivesc de minune la o discuție cu amicii într-o după-amiază rece de noiembrie. Pan Vogtman cunoaște Republica Moldova destul de bine și a explicat cum stă treaba, de fapt, cu importul vinului moldovenesc pe piața europeană.
– Când ați început să importați vinuri moldovenești?
– Activez pe piața moldovenească din anul 1996. Am fost în Moldova de vreo 130 de ori. Cred că nu este polonez care să vă fi vizitat țara atât de mult. Sunt și președintele Camerei de Comerț moldo-poloneze. În 1999 am început să importăm vinuri moldovenești prin compania MoVin. Atunci am deschis un restaurant în Varșovia pentru a le promova. Dar fiindcă imobilul în care ne aflam a fost demolat, am deschis Restaurantul Ujazdowski, aflat pe o alee principală cu același nume, în centrul capitalei. După cum vedeți, e o localizare avantajoasă. Încercăm să cucerim clienții cu bucătăria moldovenească și vinuri de calitate. În fiecare lună ne vizitează 3-5 mii de clienți.
– Polonia a fost lider la importul de vinuri moldovenești. Cum stau lucrurile acum?
– În ultimii zece ani, R. Moldova a exportat vinuri în Polonia în valoare de peste zece milioane de dolari. Polonia era cel mai mare importator de vinuri moldovenești în Uniunea Europeană. În ultimii ani, vânzările au început să scadă pentru că, din păcate, valuta națională a Moldovei, este supusă aprecierii permanente. Atunci când rubla rusească și hrivna ucraineană s-au devalorizat, leul moldovenesc s-a întărit cu 20%, ceea ce a afectat exporturile. Vinurile moldovenești încep să piardă concurența cu vinurile ieftine din Spania, Portugalia și Franța. În aceste țări, guvernele duc o politică favorabilă exporturilor. Asta e realitate. În condițiile unei inflații înalte, totul se scumpește și producătorii trebuie să majoreze prețurile.
– După embargoul impus de Rusia, Uniunea Europeană rămâne totuși una din piețele principale pentru producătorii noștri.
– Prima criză pe piața rusă a avut loc în 1998, după care Rusia a anunțat de câteva ori blocadă vamală. Desigur, producătorii moldoveni încearcă să vândă vin în altă parte, dar trebuie să spun că, de obicei, consumatorul european atrage atenția la două aspecte: calitate și preț. Ele sunt strâns legate. Moldovenii produc un vin bun, dar e destul de scump pentru cumpărătorul nostru. Nu veți vinde nicio sticlă de vin în Franța, Spania sau Portugalia. În Germania, vinurile moldovenești sunt cumpărate de ruși sau cei care provin din statele CSI. Vinul moldovenesc are concurenți din toată Europa. De aceea calitatea acestuia trebuie să fie bună. Cât privește Polonia, noi abia începem să educăm consumatorii. Suntem un popor care bea cel mai puțin vin în Europa. Compania MoVin a fost prima care a început să importe vinuri moldovenești de calitate. Acum avem mai mult de zece concurenți.

– Ce pot face producătorii moldoveni pentru a cuceri piața europeană?
– Producătorii moldoveni nu pot să facă nimic. E vorba de regulile pieței. Dacă vor face un vin bun la preț accesibil, iar politica guvernului va sprijini exporturile, atunci vinurile se vor vinde pur și simplu.
Mai lipsește un lucru important. Nu prea văd la producătorii moldoveni lupta consecventă pentru loialitatea clientului. Noi vindeam mii de sticle lunar, iar apoi constatăm că fiecare partidă era diferită una de alta. Consumatorii se obișnuiau cu unele vinuri și descopereau pe urmă că producătorii propuneau sub aceeași marcă cu totul altceva. Parametrii calității – gustul, culoarea, mirosul – trebuie să rămână mereu la fel. Din păcate, nu toți producătorii moldoveni reușeau să le respecte.
Ceea ce ne deranjează mai mult este sistemul de certificare. Acest sistem duce la creșterea prețurilor. În R. Moldova certificatul de calitate costă 7 eurocenți per sticlă. E o nebunie. Pe nimeni nu ar trebui să intereseze ce vreau să cumpăr. E treaba mea și a producătorului de vin cu care închei contract. Certificatele de calitate au fost introduse pentru a le arăta rușilor că moldovenii fac un vin bun. Pe altcineva asta nu interesează. Dar Rusia, dacă vrea să introducă sancțiuni, o va face oricum și nu va da doi bani pe certificat. În Franța și Italia nu este niciun fel de certificat. În UE piața este liberă.
Aș recomanda anularea tuturor costurilor suplimentare (certificate, analize) pentru care trebuie să plătesc ca importator, pentru că eu includ aceste cheltuieli în prețul vinului pe care îl vând în Polonia. Vinul se scumpește fără rost cu circa 10% din cauza acestor costuri suplimentare.

– Cât costă o sticlă de vin moldovenesc în Polonia?
– Dacă o sticlă de vin costă un euro în R. Moldova, atunci aici va costa 2-2,5 euro. Prețul include cheltuieli de transport, certificare, accize etc.
– Cum arată traiectoria vânzărilor din ultimii ani?
– Până acum doi ani, vânzările de vin au crescut. Apoi interesul pentru vinurile moldovenești a început să scadă, din cauza creșterii prețurilor. Probabil, această tendință se va menține. Doar dacă leul moldovenesc va slăbi, prețurile vor scădea. Dar în R. Moldova nu am observat că ar exista o strategie de favorizare a exporturilor.
– Vindeți și divinuri moldovenești?
– Înainte importam divinuri produse de o companie de stat din Bălți. Dar pentru că în fiecare an prețurile creșteau, am renunțat să mai importăm acest produs. Acum vindem divinuri Kvint, la care relația preț-calitate este foarte bună. Sperăm că, după ceva timp, polonezii vor începe să consume divinuri moldovenești.
– Ce așteptări aveți de la semnarea Acordului de Asociere de Republica Moldova și Uniunea Europeană?
– Vă îndemn să nu vă abateți de la acest drum. Ne așteptăm ca schimburile de mărfuri dintre țările noastre să crească semnificativ, inclusiv exportul de vinuri. Ne interesează foarte mult liberalizarea regimului de vize, care va dinamiza turismul și mai mulți moldoveni vor putea vizita Polonia.
– Vă mulțumim!