Actualitate

Intră în vigoare noua lege privind activitatea notarială

În lege apare termenul de „notar stagiar”. Durata stagiului profesionala al notarului va fi de 18 luni, iar stagiul profesional al titularilor unei diplome de doctor în drept – de 3 luni. Persoana care a încheiat stagiul profesional va susţine un examen de calificare în profesia de notar în faţa Comisiei de licenţiere. Examenul de calificare este organizat cel mult de două ori pe an.

Licenţa pentru desfășurarea activității notariale se eliberează contra sumei de 450 de lei, care se achită la contul trezorerial al Ministerului Justiţiei. Persoanele care, la data intrării în vigoare a prezentei legi, dispun de licenţă pentru activitatea notarială au dreptul să activeze în continuare ca notari în baza acesteia. Totodată, în termen de șase luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, notarii vor întreprinde toate măsurile necesare pentru a se conforma cerințelor legii.

Legea prevede că apare Camera notarială, care este un organ de reglementare în domeniu. Camera notarială va efectua controale periodice, o dată la trei ani, asupra activităţii notarilor. Totodată, Ministerul Justiţiei va putea efectua controale inopinate în baza plângerilor.

Va fi instituită Adunarea Generală a Notarilor. Va fi creată şi Comisia de etică, urmând a fi adoptat un Cod deontologic. De asemenea, va fi constituit şi un Fond de credibilitate, format din contribuţiile notarilor. Acest fond va fi gestionat de către un consiliu de administrare ce va activa în cadrul Camerei notariale. 

IPN

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *