Actualitate

Învăţământul liceal „în prag de dezastru”?

Zilele acestea, redacţia noastră a primit câteva apeluri telefonice de la diferiţi profesori din mai multe raioane. Aceştia ne-au spus că, la întâlnirile pe care le-au avut cu ministrul Educaţiei, ar fi fost informaţi că, pe ultima sută de metri, vor fi întreprinse câteva modificări la Regulamentul de organizare şi desfăşurare a examenelor de BAC.

Potrivit acestora, modificările la care s-a referit ministrul Leonid Bujor ar viza, în temei, statutul centrelor de bacalaureat. Astfel, „la solicitarea cadrelor didactice”, centre de bacalaureat vor fi deschise practic în fiecare liceu rural, iar această „doleanţă” ar fi susţinută şi de premierul Vlad Filat. TIMPUL aminteşte că, pe 16 februarie a.c., în cadrul unei discuţii dintre premierul Filat şi rectorii instituţiilor de învăţământ din RM, acesta a spus că nu e de acord ca elevii să susţină examenele de BAC în afara instituţiilor unde au absolvit. „Trebuie să punem la punct procesul însuşi, pentru a nu permite copierea sau alte abateri. Să găsim o soluţie optimală, dar nu din contul copiilor”, spunea atunci Filat. Cei care ne-au telefonat, rugându-ne să-i informăm dacă va fi sau nu modificat Regulamentul despre BAC, sunt convinşi că dacă ministerul va opera aceste modificări, „învăţământul liceal va fi supus unui adevărat dezastru”.

Solicitat de TIMPUL, consilierul ministrului Educaţiei, Valentin Crudu, a confirmat faptul că „anumite discuţii despre nişte modificări” au loc, dar nu ne-a oferit vreun detaliu. Potrivit lui Crudu, iniţiativa de modificare a respectivului regulament este a ministerului, „în urma mai multor sesizări parvenite din teritoriu, fie personale, fie din partea unor grupuri sau şcoli”. Consilierul ne-a asigurat, însă, că peste două zile va fi dispus să ne ofere un răspuns exhaustiv. „La ziua de astăzi, nimic nu s-a modificat, regulamentul a fost aprobat în decembrie şi lucrăm conform lui. Dacă mă telefonaţi peste două zile, când o să avem o poziţie unică, vă spun”, a precizat Valentin Crudu.

Potrivit noului Regulament, centrele de bacalaureat vor fi constituite, în mediul rural, cu un efectiv de cel puţin 75 de absolvenţi, în mediul urban – cu cel puţin 150 de absolvenţi, iar în municipiile Chişinău şi Bălţi efectivul de candidaţi va fi de cel puţin 200-250.

Vom reveni cu detalii.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *