INVENŢIE INEDITĂ: Cercetătorii dezvoltă un tip revoluţionar de carosabil care se dezgheaţă singur
Dacă vă deplasaţi în locuri în care temperatura scade sub pragul de îngheţ în mod regulat, cu siguranţă cunoaşteţi totul despre pericolul iminent ce vă paşte de drumurile de gheaţă. Într-un efort de a facilita deplasarea autoturismelor pe timp de iarnă, oamenii de ştiinţă din Turcia au început să lucreze la realizarea unui nou material de carosabil care s-ar putea dezgheţa singur.
Echipa de la Universitatea Koç a dezvoltat un material compus din sare de potasiu, amestecat cu diverse substanţe chimice capabile să producă fenomenul de dezgheţare şi au adăugat amestecul în bitum – o componentă majoră a asfaltului, relatează Science Alert.
Atunci când a fost testat în laborator, s-a înregistrat o întârziere semnificativă în formarea gheţii, în comparaţie cu o suprafaţă de drum normală, în timp ce bitum-ul şi-a păstrat proprietăţile de bază, se arată în raportul cercetătorilor.
Potrivit American Chemical Society, noul tip de carosabil a fost capabil să elibereze proprietăţi apropiate de cele ale sării pe o perioadă de două luni, dar efectele ar putea dura chiar mai mult atunci când este utilizat pe drumurile reale.
"Sarea poate fi uşor îndepărtată prin ploaie sau de către roţile automobilelor şi necesită utilizarea frecventă pe drumuri", notează echipa. "Dincolo de acest considerent economic, agenţii anti-îngheţ disponibili acum pe piaţă deteriorează proprietăţile mecanice ale asfaltului şi au un impact negativ asupra organismelor vii şi a mediului atunci când sunt utilizate în cantităţi mari", au concluzionat cercetătorii.
Studiul a fost publicat in Chimie Industriala & Engineering Research.
Sursa: Mediafax