Investigația TIMPUL care demonstrează că Igor DODON trebuie să stea la PUȘCĂRIE / Fabrica de MILIOANE a lui Igor Dodon (DOC)
„Este o ordonanță de pornire a urmării din care rezulta că Igor Dodon pe atunci lucra ca cercetător științific la Institutul Economiei, Finanțelor și Statistică din cadrul Academiei de Știință a Republicii Moldova, a primit salariu, fără a presta servicii în cadrul Institutului”, a menționat Morari la emisiunea „Cabinetul din umbră” de la Jurnal TV.
Ulterior, Igor Dodon a restituit salariul de peste 70 de mii de lei pe care i-a încasat chiar dacă nu a prestat servicii Institutului. „Procurorul general de atunci Valeriu Zubco a considerat că Igor Dodon a restituit acel salariu instituției și nu a inițiat urmărirea penală. Necătând la faptul că restituirea prejudiciului este doar dovada săvârștirii faptei infracționale”, a concretizat Morari. Vedeți mai jos investigația TIMPUL din 2009 care detaliază infracțiunea comisă de Dodon.
***
Din 2006, ministrul Economiei, Igor Dodon, a secatuit bugetul statului cu cel putin 3,5 mln. lei prin intermediul Institutului de Economie, Finante si Statistica a Academiei de Stiinte si Ministerului Economiei.
Desi n-a prestat nicio zi activitate stiintifica la institut, ministrul a beneficiat de un salariu de 6000-7000 lei/lunar, plus suplimente consistente. Pe langa ministru, multi alti adjuncti de la Ministerul Economiei si Comertului, Agentia Nationala pentru Protectia Concurentei, ASM si chiar un consilier prezidential (Oxana Domenti) au avut sansa unui al doilea job la stat bine platit. De asemenea, potrivit unor surse, prin intermediari, Dodon a acumulat alte cateva milioane lei din „suflete moarte” si din concursuri de achizitii publice fictive.
In perioada 17 martie – 8 aprilie, Directia generala control si revizie a Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice si Coruptiei (CCCEC) a efectuat „revizia economico-financiara tematica privind utilizarea conform destinatiei a mijloacelor financiare publice, precum si respectarea limitelor de cheltuieli stabilite pentru anii 2007-2008 in cadrul IEFS”. Actul de revizie al CCCEC, in posesia caruia am intrat recent, este datat cu 08.04.09 si a scos la iveala toate schemele de spalare de bani patronate de ministrul Dodon. La trei luni de la acest control, dosarul s-a ratacit prin sertarele Procuraturii Generale, iar CCCEC pare sa nu mai fie interesat de subiect. Pe de alta parte, ministrul Economiei incearca sa stearga urmele, insistand ca institutul sa fie desfiintat. Singurul pas inainte care s-a facut a fost „returnarea” salariilor de catre sase din cei 22 de „angajati”.
Este vorba de Dodon – care a restituit statului 72.657 lei, recunoscandu-si astfel vina pentru insusire ilicita de bani; Viorica Carare, ex-directorul institutului – 70 mii lei; Oxana Domenti – 73 mii lei; Anatol Caragangiu, sotul lui Carare – 121 mii, si Petru Carare, fiul Vioricai Carare – 8.890 lei si Vadim Ceban, sef de directie MEC. In total, au fost restituiti doar 345 mii lei din cei peste 3,5 mln. lei dusi pe apa sambetei.
Curios este si faptul ca in respectiva institutie, de pe str. Ion Creanga nr. 45, PCRM inchiriaza de mai multi ani oficii pentru care nu achita intretinerea. Sursele noastre din cadrul Academiei ne-au comunicat ca acum datoriile PCRM catre respectiva institutie ajung la 200 mii lei.
„Patronajul” ministrului Economiei
Institutul de Economie, Finante si Statistica a fost creat in 2006. Potrivit surselor noastre de la ASM, in postul de director a fost promovata Viorica Carare cu ajutorul lui Igor Dodon si consilierei prezidentiale Oxana Domenti. Inca de pe atunci, cei doi au inceput sa figureze ca salariati ai noii structuri. In plus, multi alti sefi de directie din cadrul MEC isi ridicau un al doilea salariu din bugetul de aici. Totodata, rude ale conducerii institutului, dar si cercetatori romani au fost inventati peste noapte. In februarie 2007, Viorica Carare este numita in functia de director general al Agentiei Nationale pentru Protectia Concurentei, iar locul acesteia la institut este ocupat de Valentina Fetiniuc. Actul de revizie al CCCEC constata ca, de fapt, la IEFS va continua sa conduca Carare, prin sotul acesteia – Anatol Caraganciu, profesor universitar la ASEM, iar Fetiniuc va ramane doar un simplu executant. Un exemplu in acest sens: in toamna lui 2007, Viorica Carare, impreuna cu sotul sau, au participat timp de sapte zile la o conferinta stiintifica inventata la Sovata, pe banii statului, desigur. In prezent, la institut sunt angajate alte cinci persoane din cadrul ANPC.
Achizitii publice fictive
Inca de la crearea noii structuri stiintifice, in cercurile guvernamentale se stia despre schemele de spalare de bani de aici, cu toate astea institutul a fost ferit de controale. Acum, CCCEC constata ca, in perioada 2007-2009, toate concursurile au fost fictive, fiind castigate doar de firmele lui Caraganciu/Carare. Formal, la IEFS exista o comisie pentru organizarea si desfasurarea licitatiilor, numai ca toti membrii acesteia figurau si ca factori de decizie in firmele participante la concurs, respectiv: „Timus Angela – la Asociatia „ICRET”, in functia de secretar stiintific, la SRL „Rabei-Grup”, in functia de director-adjunct, la SA „ICRET” – expert in domeniul investitiilor. Afteni Laura – la SA „ICRET”, in functia de expert in analiza mediului concurential, la SRL „Rabei-Grup”, in functia de expert, la „ICRET” – in functia de consultant stiintific. Maxian Silvia – contabila institutului – este angajata in functia de contabil-sef si la firmele SRL „Internet-cafe”, SA „Centrul International de Cercetari a Reformelor Economice (CICRE), SRL „Rabei-Grup” si la SRL „ICRET”, se spune in documentul citat.
Centrul mai constata ca, in multe cazuri de achizitii, in contabilitate au fost trecute preturi duble sau triple, sau pur si simplu echipamentul procurat disparea. Astfel, la 27.02.2008 s-a creat grupul de lucru pentru achizitionarea „aparatului color multifunctional”. Castigatoare a fost declarata firma „Stronghold”, cu oferta in valoare de 262.357 lei. „Efectuand astfel de tranzactii, Institutul de Economie, Finante si Statistica a fost prejudiciat de catre firma SRL „Stronghold” in suma de 113.887 lei”, se spune in raportul mentionat. Un alt caz interesant este achizitionarea, in ianuarie 2008, a unei unitati pentru curatat zapada. „La verificarea contractului de achizitionare nr. 3 din 16.01.2008, incheiat intre IEFS si SC „Internet-Café”, care apartine tot lui A. Caraganciu, s-a stabilit ca ultima era obligata sa livreze institutului unitatea de transport in suma de 90 mii lei. Cu toate acestea, pana la incheierea controlului, unitatea de transport nu a fost prezentata. Despre existenta ei pe parcursul anilor 2008-2009, directorul institutului nu este la curent”, mai scrie in documentul ratacit la Procuratura.
Nepotism si suflete moarte
S-a stabilit ca la institutul de pe str. Creanga inca din 2006 erau angajati in functie de cercetatori stiintifici in cadrul Centrului „Bazele stiintifice ale statisticii” opt cetateni din Romania si anume: Dan Popescu, Carmen Comanciu, Silvia-Cristina Margineanu, Lucian Paul, Claudia Adela Ogrean, Viorel Cornescu, Virgil Darii si Elisabeta Jaba. Nici sefa pe resurse umane, nici un alt angajat nu au putut spune cine sunt „romanii”, pentru ca niciodata nu i-au vazut. „Iar in explicatia sa, contabilul-sef al IEFS, Elena Cucireavai, scrie ca salariul Jaba Elisabeta, conform dispozitiei directoarei IEFS Valentina Fetiniuc, impreuna cu listele de plata si banii, se transmitea fostului sef al Sectiei resurse umane, L. Oglinda, actualmente sefa Serviciului economic ANPC (…) Astfel, in perioada anilor 2007-2008, in baza contractelor de munca incheiate si conform ordinelor de angajare emise de IEFS nelegitim, au fost calculate si achitate salarii in suma totala de 2,6 mln. lei”. In afara de romani, multi alti bugetari figurau pe listele de salariati, fara ca ei sa stie despre asta. De exemplu, Vitalie Boian, seful Sectiei finante si contabilitate a ASM, a fost angajat la 25 ianuarie 2008 pe jumatate de salariu. Un alt caz este cel al Liliei Tverdun, care, din proprie initiativa, a plecat in concediu academic in perioada 20 noiembrie 2007 – 20 decembrie 2008 si nu se mai afla in tara de mai bine doi ani, in acest rastimp altcineva i-a ridicat salariul lunar in suma totala de 62.131 lei. Anton Vladimir si Crastin Svetlana sunt alte doua exemple de acest fel. In plus, raportul abunda si in contracte ilegale de prestari servicii cu persoane inventate, precum si in premii si ajutoare generoase pentru conducerea institutului, sume care depasesc un milion de lei.
Potrivit surselor noastre, care au dorit sa-si pastreze anonimatul, cel care „are grija” de dosarul ajuns la Procuratura este insusi viceprocurorul Valeriu Botnari, tot el si finul Valentinei Feteniuc. Astazi, nimeni nu poate spune unde a ajuns dosarul institutului protejat de Dodon. Totodata, cei 220 de angajati ai institutului si-ar dori ca institutia lor sa nu fie desfiintata, mai ales ca este singura de acest profil din R. Moldova. Chiar daca nu si-au primit salariile din iunie, ei spera intr-o schimbare.
ARHIVA TIMPUL
iulie 2009