Actualitate

(INVESTIGAȚIE DESPRE TRAGEDIA DIN COLECTIV) Pompierii ştiau de club cu cinci săptămâni înainte de incendiu

Ziarul a descoperit un document pe care pompierii l-au primit pe 23 septembrie 2015 din calculatorul firmei de evenimente Emagic. "Veniţi la clubul Colectiv că organizăm festivalul PLUM! Estimăm 2.000 de oameni pe seară", scrie jurnalistul Cătălin Tolontan pe blogul său tolo.ro.

Faxul a pornit pe 23 septembrie 2015, la 23:32:13, către numărul 021.242.09.90 al dispeceratului IGSU.

"Organizăm un festival în datele de 25 şi 26 septembrie a.c. în clubul Colectiv şi la etajul 1 al fabricii Pionierul din stradă Tăbăcarilor nr. 7, sector 4, Bucureşti", i-au anunţat cei de la Emagic pe pompieri.

"La festivalul PLUM estimăm în fiecare dintre cele două zile un număr de 2.000 de persoane pe seară" fax de la firma Emagic către IGSU, 23 septembrie 2015 Emagic este una dintre cele mai mari firme de evenimente muzicale, dacă nu cea mai mare din România.

Pe lista sa scurtă sunt Depeche Mode, Shakira sau B`estfest Summer Camp.

În acea noapte de miercuri, 23 septembrie, transmisia lor către IGSU s-a făcut pe sistem Orange de mail-fax şi a ajuns în 210 secunde la destinaţie. Pe spatele faxului există confirmarea automată de primire de la numărul de fax al Inspectoratului General de Situaţii de Urgenţă.

Ce s-a întîmplat mai departe? Pe 25 şi 26 septembrie festivalul de muzică electronică PLUM a avut loc la clubul Colectiv şi, alături, la etajul 1 al fabricii Pionierul, dar n-a venit nimeni de la pompieri.

"La nivelul ISU, nu există nici un document, nici o solicitare pentru autorizarea activităţii din locaţia respectivă", susţinea Raed Arafat, pe 31 octombrie, dimineaţă, scrie Tolo.ro

IGSU face o anchetă

În urmă sesizării primite de la jurnaliştii de investigaţie. IGSU a răspuns:

„Bună seară, În urmă verificării informaţiei transmisă instituţiei noastre, va comunicăm faptul că documentul la care faceţi referire a fost identificat în corespondenţă primită de IGSU la dată de 23 septembrie 2015, în jurul orei 23.27. Întrucât soluţionarea documentului era în competenţă Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov, acesta a fost redirecţionat acestei unităţi, la dată de 24 septembrie 2015, ora 09.28. În urmă informării imediate a şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă cu privire la existenţa acestui document, s-a dispus efectuarea unui control la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov pentru identificarea documentului şi a circuitului de soluţionare a acestuia. Concluziile rezultate în urmă verificărilor vor face obiectul unei note raport ce va fi înaintată şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă”.

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, cel care a fost imediat informat şi care, azi noapte, a ordonat controlul, este Raed Arafat, scrie sursa citată.

sursa: hotnews.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *