Timpul Local

Investiții în infrastructura orașului Ialoveni

Ministerul Mediului a contribuit prin intermediul FEN cu suma de 1 milion 320 de mii de lei. Aceasta a fost necesară pentru soluţionarea unei probleme tehnice, generate de specificul reliefului localităţii Ialoveni, care nu permite construcţia reţelei de canalizare fără a edifica staţii de pompare a apelor menajere.

Scopul proiectului este prevenirea infiltrării în apele de suprafaţă şi freatice a detergenţilor, soluţiilor nocive şi a altor substanţe chimice, care duc la poluarea în masă a apelor locale şi regionale. “În ultimul timp, construcţia sistemelor centralizate de aprovizionare cu apă, canalizare şi epurare în localităţile republicii iau amploare, administraţiile publice locale fiind conştiente de faptul că astfel de obiective vor contribui esenţial la diminuarea impactului asupra mediului şi la îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă şi sănătate ale cetăţenilor Republicii Moldova”, a menţionat ministrul Mediului la ceremonia de inaugurare a staţiei.

Potrivit primarului de Ialoveni, Gheorghe Caracuian, anterior, sectorul particular din oraşul Ialoveni era conectat la sistemul centralizat de canalizare în proporţie de 30%, deoarece reţelele de canalizare gravitaţională nu puteau funcţiona fără staţia de pompare, care a fost construită în cadrul proiectului. Aceasta a permis conectarea la sistemul de canalizare a încă 20 la sută din gospodării.

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *