Investitorul japonez care va crea în Moldova aproximativ 3000 de locuri de muncă, în vizită la Guvern
Premierul a salutat această intenţie a investitorului, menţionând că Executivul este un aliat al investitorilor, fiind permanent preocupat de îmbunătăţirea mediului de afaceri. „În acest scop, a fost instituit moratoriul la controalele de stat, a fost aprobat în Guvern proiectul de lege privind reducerea de la 69 la 11 a numărului entităţilor cu funcţii de control, plus 5 regulatori naţionali. De asemenea, am redus cu 25% numărul de acte permisive și au fost anulate mai multe ordine vamale”, a precizat Şeful Cabinetului de miniştri.
La rândul său, Președintele Fujikura Automotive Europe, Kimio Koizumi, a arătat că intenţionează să lanseze producția în Republica Moldova în luna august a acestui an. Acum sunt angajate persoanele, care vor activa la uzină. „ Suntem interesaţi să fim prezenți și foarte activi în Republica Moldova. Dacă lucrurile vor merge aşa cum ne dorim, în următorii 2 ani şi jumătate ne vom extinde afacerile şi vom angaja până la 3 mii de persoane”, a menționat Președintele Fujikura Automotive Europe.
Compania Fujikura planifică la prima etapă realizarea proiectului investițional pe teritoriul Zonei Economice Libere (ZEL) Expo Business Chișinău, cu posibilitatea extinderii în Cahul, unde a fost deschisă o subzonă a ZEL Bălți.
Compania Fujikura este un producător mondial de sisteme electrice în automotive, electronică, și telecomunicații cu peste 53 mii de angajați la nivel global cu o cifră de afaceri depășește 5 miliarde USD. Fujikura Automotive Europe este prezentă în Germania, România, Spania și recent a deschis fabrici noi în Ucraina și Rusia
Timpul.md