Ioan Paulencu: Un popor care îşi uită tradiţiile este pe pierzanie…

Însă în aceste vremuri tumultoase, există titani ai culturii care reuşesc să conserve valorile cu multă demnitate şi dragoste. Printre ei se numără reputatul om de cultură, solistul Operei Naţionale Ioan Paulencu, pe care am avut onoarea să-l cunosc. Artistul mi-a pus în suflet mireasma şi frumuseţea deosebită a sărbătorilor de iarnă aduse tocmai din regiunea Cernăuţi…

Conversaţiile cu Ioan Paulencu nu te plictisesc niciodată. Efectiv, este ca o enciclopedie ambulantă, foarte tranşant şi volubil. Inteligenţa şi timbrul său vocal îţi anulează orice dilemă legată de identitate. Pare certat irevocabil cu impostorii şi oportuniştii, pe care îi numeşte lepre, dar e frate de sânge cu cei care iubesc sincer frumosul. Primul contact vizual cu el era să mă pună pe fugă, însă, odată stabilit, reuşisem să mi-l fac prieten.
L-am întâlnit într-una din sălile de repetiţii, unde distinsul solist cânta la pian şi făcea vocalize cu doi dintre învăţăceii săi. Aflat încă sub impresiile Festivalului „Nicolae Sulac”, cunoscutul interpret ţinu să-şi împărtăşească gândurile.

– Domnule Paulencu, ştiu că vă place să povestiţi despre datinile de Crăciun ale bucovinenilor. Cu ce se deosebesc ele de ale moldovenilor?

– Trebuie să faci zece interviuri cu mine, ca să-ţi spun toate colindele pe care mi le amintesc. De când aveam patru anişori am început să umblu cu colinda, aşa m-a învăţat mama. Abia aşteptam să vină Crăciunul şi Sfântul Vasile, cele mai frumoase sărbători ale poporului român. Iar după ce treceau rămâneam cu un mare dor… Este o atmosferă foarte frumoasă. La noi se cântă fel de fel de colinde, într-o voce şi chiar în patru. Apoi se mai umblă cu „Îngerii”, cu „Banda lui Jian”, cu „Irozii”, iar de Sf. Vasile – cu „Brâncovenii”, cu „Căluţul”, cu „Capra” – tradiţii care s-au păstrat până azi. Acasă mă duc cu cel puţin 500 de euro pe care îi dau colindătorilor, dar gospodarii buni stau acasă toată noaptea de sărbători şi pregătesc vreo trei-patru mii de euro. Este o investiţie în spiritualitate. De toate aceste tradiţii nu trebuie să vă amintiţi doar în ajunul sărbătorilor, ci anul întreg. Căci noi suntem în pragul unei catastrofe spirituale şi ne paşte pericolul de a dispărea ca naţiune. Ne descompunem ca neam şi rămânem fără identitate, suntem o pradă sigură în mâinile şovinilor…

– Credeţi că s-a produs şi o ruptură sufletească între surorile Basarabia şi Bucovina? De ce?

– Îmi pare rău că basarabenii nu agreează bucovinenii. De parcă n-am fi neamuri… Ce, nu facem parte toţi din Moldova lui Ştefan cel Mare? Ansamblului etnofolcloric „Bucovina” de la „Ştefan Neaga” i-au trebuit 12 ani ca să obţină acest nume. Cei de la Consiliul pedagogic acceptau orice altă denumire, numai nu „Bucovina”. Da’ eu îi zic: mă omule, Bucovina e tot furată şi umilită ca şi Basarabia ta. Numai că Bucovina mea e împărţită în jumătate – sudul l-au luat ucrainenii, Hotinul – de asemenea… Ce fel de neam suntem, că nu suntem animale, cum ar vrea unii. Eu, de când am venit în Basarabia, mă strădui să le explic oamenilor toate aceste lucruri.

(Scoate un păhărel şi zice: „Dacă nu vă supăraţi, o să-mi torn 20 de grame. Nu sunt un beţiv, căci, dacă eram, nu mai reuşeam în viaţa mea să fac atâţia cântăreţi buni şi ajungeam un linge fundamentul la lepre…”)

Nu mă puteţi convinge că pe tineri îi interesează obiceiurile şi tradiţiile noastre, inclusiv cele de iarnă. Dacă îmi găsiţi un sat din jurul Chişinăului în care se mai umblă cu colindul, vă dau ce vreţi. Ruşii atât de mult ne-au insuflat să ne vindem culoarea naţională, încât am ajuns să avem ce avem – o tragedie. Am întrebat o studentă cum se sărbătoreşte Crăciunul la ea în sat şi ea îmi zice că nu ţine minte să fi venit vreodată cineva cu colinda. Azi, chiar dacă unii merg cu uratul, ei merg, de fapt, cu băutul…

– Să înţeleg că sărbătorile de iarnă le petreceţi numai la Cernăuţi?

– Categoric. Eu abia aştept s-o pişc la Cernăuţi. Acolo mă simt cu adevărat român, iar atmosfera şi buna dispoziţie cu care vin de acolo îmi ajunge pe un an întreg. De asta şi îţi spun: hai de Crăciun la Cernăuţi, ca să scrii tu, o basarabeancă, adevărul adevărat, să nu creadă lumea că eu vorbesc braşoave.
De aşa ceva în Basarabia nu se ştie şi nici nu se vrea să se ştie.

– Oare de unde atâta indiferenţă la basarabeni?

– Eu trebuie să vă întreb! Eu, din ’70, de când am venit în Basarabia, nu pot aduna zece fete care să înveţe să brodeze, să coase cu mărgele. Soţia mea încă mai face acest lucru. Iaca, o catrinţă. Ansamblul etnofolcloric „Bucovina” este îmbrăcat în straie tradiţionale bucovinene. Nici un popor nu a arătat opinca pe scenă, numai moldovenii. Îmi vine greu să mă fac înţeles, deoarece nu cunoaşteţi toate aceste lucruri. De ani şi ani nu am mai fost invitat la TV să cânt vreun colind. Joia trecută, la Iaşi, am avut un recital de colinde şi pluguşoare, după care oamenii mi-au spus: „Domnule Paulencu, voi, cei din Basarabia, aţi reuşit să păstraţi de zeci de ori mai frumos folclorul decât noi”. Le-am mulţumit, fără a face vreo remarcă. Iar noi, românii din Bucovina, în decursul celor 250 de ani, doar 22 dintre ei i-am trăit în ţara noastră românească – din 1918 şi până în 1940. Am păstrat însă cu dârzenie acest bagaj artistic, căruia moldovenii îi dau cu piciorul, din păcate.

– De ce purtaţi cu dumneavoastră mai multe fotografii cu tradiţii bucovinene?

– Toate aceste poze vor fi anexate le manualul pe care urmează să-l public. Este vorba de „Metoda de predare a cântecului şi romanţei populare”, un manual care nu există în Moldova şi România. Aici vor intra iertăciuni, oraţiuni, colinde, pluguşoare etc. Recent am finisat filmările pentru pelicula „Nunta Străbunilor”. Personal, am investit şapte mii de dolari. Valeriu Ciurea a filmat şi a montat gratis, iar Virgiliu Mărgineanu ne-a dat camera pentru filmat. Vreau să las cultura noastră aici şi, dacă nu vor, le voi da-o moldovenilor cu de-a sila! Aici, tradiţiile au fost distruse conştient…

– Dacă tot vorbim despre nunta românească, ce a mai rămas din ea?

– Ce a mai rămas din nunţile noastre?… Românii nu s-au sărutat niciodată în public, ei întotdeauna au făcut taină din dragoste. Şi cu cât era mai mare taina, cu atât era mai mare dragostea. Dar poţi să mergi şi să-i întrebi pe nişte miri dacă au mare satisfacţie că se pupe în văzul lumii. Moldovenii ar trebui să vină în satele bucovinene. La noi în sat e ca în farmacie şi voi nu vreţi ca şi aici să fie tot aşa. Vai, chiar nu putem face ceva?

– Unde am greşit noi, de ne-am trezit că nu mai avem mare lucru în cufărul cu tradiţii?

– Vina voastră, draga mea, este mai mare decât a rusului. El o dat ordin ca să se distrugă în jumătate de an, dar voi i-aţi arătat că se poate şi într-o săptămână. Nu iubiţi frumosul. Vă dau un alt exemplu. Cu vreo 20 de ani în urmă, făcusem un accident cu Volga pe care o aveam pe atunci. Ca s-o repar îmi trebuiau vreo trei mii de ruble, erau mari bani la acea vreme. Şi cum nu-i aveam, găsisem o cale să-i câştig. Am decis să fac nişte stâlpi frumoşi de poartă cu coloană romană, cu nişte ghindişoare, cu flori, în fine – o perlă folclorică. Comanda a fost de la un învăţător din Sângera. Vreau să vă zic că toţi cei care au văzut-o în ziua când am montat-o mă întrebau ce-i asta, la care eu le răspundeam: o poartă. „A-a-a-a, poartă? Dar eu îmi pun trei trunchiuri şi-i ajunge…”, răspundeau a lehamite cei curioşi.

– Cum mai putem salva ceea ce ne-a aparţinut cândva?

– Salvarea acestor tradiţii ar trebui să înceapă de sus. Ar trebui să fie iniţiate nişte proiecte în acest sens, căci un popor poate fi stimat prin culoarea sa naţională. Iar un popor care îşi uită tradiţiile este pe pierzanie, căci poate fi manipulată foarte uşor de venetici. Dar mă doare sufletul de altceva: dacă voi, basarabenii, aţi trăi la câteva mii de kilometri, poate ar fi mai greu, dar – să mă iertaţi, că n-am cravată şi pantofi cu scârţ – trăiţi la 300 km de Cernăuţi şi de sute de ani nu vreţi să învăţaţi, să luaţi nimic de la noi. Trebuie să existe dorinţă, draga mea. Cântecul spune că unde joacă moldovenii acolo pământul geme, da, dar geme de ruşine şi de trădare…

Fişier:

Ioan Paulencu s-a născut la 5 decembrie 1940, în comuna Voloca, Cernăuţi. La 26 de ani a devenit student al Institutului de Arte „Gavriil Musicescu” din Chişinău. Prin 1968-1972, în paralel cu studiile, a lucrat în Orchestra „Folclor” a Radioteleviziunii din Moldova. Este artist al poporului din Moldova, solist al Operei Naţionale, preşedintele Societăţii Culturale „Salvaţi Folclorul”, conferenţiar universitar.

O urare cititorilor TIMPULUI

Ani mulţi ferice şi cu bucurie!
Să vă dea Domnul tot ce doriţi!
Să vă fie de bine!
Sărbători fericite!