Politică

Iohannis a plecat în Polonia: ”Relaţia cu această ţară reprezintă o prioritate pentru România”

"Sunt bucuros să efectuez prima vizită la Varşovia că preşedinte al României, la invitaţia domnului preşedinte al Republicii Polone, domnul Bronislaw Komorowski.

Relaţia cu Polonia este o prioritate pentru România, atât în plan european, cât şi transatlantic, subliniată de existenţa unui Parteneriat Strategic. Ţările noastre sunt legate de o istorie comună, de o cooperare şi de o solidaritate în momente cruciale", a spus Iohannis, pe aeroportul "Henri Coandă".

Acesta a explicat că vizită va începe joi dimineaţă, cu o întâlnire cu preşedintele Bronislaw Komorowski, urmată de întrevederi cu Radoslaw Sikorski, Preşedintele Seimului (Camera inferioară a Parlamentului – n.red.), după care cu Bogdan Borusewicz, preşedintele Senatului.

Ziua de joi va fi încheiată cu o întâlnire cu comunitatea românescă, care va avea loc la sediul Ambasadei.

Nu în ultimul rând, pentru vineri dimineaţă sunt programate convorbiri cu premierul polonez Ewa Kopacz. "Agenda discuţiilor cuprinde subiecte legate de evoluţia relaţiilor bilaterale din punct de vedere economic, politic şi militar. Avem în vedere proiecte concrete de cooperare între România şi Polonia în cadrul UE şi NATO, cu accent pe cooperarea regională.

Vom discuta şi tema securităţii cu referire, în mod special, la chestiunea Ucraina. Ambele state, atât România, cât şi Polonia, au un interes major faţă de vecinătatea estică. De aceea, cred că există premise că împreună, România şi Polonia, să joace un rol major în configurarea cooperării NATO şi UE cu partenerii din regiune", a mai declarat Klaus Iohannis.

sursa: ziare.com

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *