Iohannis a promulgat legea: Medicii care au lucrat suplimentar în cazul Colectiv primesc bani în plus
Parlamentul a adoptat, pe 15 decembrie, cu 212 voturi "pentru", 2 "împotriva" şi o abţinere proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, cu 46 de amendamente admise.
Printre acestea se numără şi un amendament depus de PSD care propune sporuri pentru cei care au lucrat suplimentar în urmă tragediei petrecute în seară de 30 octombrie la Colectiv.
Astfel, potrivit amendamentului, suplimentarea vizează personalul care a acordat îngrijire, asistenţă medicală, consiliere şi transport sanitar, dar şi personalul care a însoţit pacienţii transferaţi în spitalele din străinătate.
Salarizarea se va realiza în funcţie de tariful orar aferent salariului de baza avut, la care se adaugă un spor de 100% din tariful orar al salariului de baza.
Această iniţiativa parlamentară a fost susţinută de Executiv. "E o iniţiativa legislativă, un amendament în Parlament pe care Guvernul, evident, îl susţine. Va fi o modificare în Parlament pe care înţeleg că în cursul acestei sesiuni parlamentare o vom avea activă. Aşadar, undeva spre mijlocul lunii decembrie această prevedere va fi trecută de Parlamentul României. Urmează să avem un raport la nivelul Ministerului Sănătăţii, cu toată evaluarea orelor suplimentare şi, în cel mai scurt timp posibil, din acel moment, se vor face aceste plăti", declara purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, pe 25 noiembrie.
sursa: ziare.com
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!