Iohannis, după discuţiile cu ministrul de Externe ucrainean: Sper că armistiţiul va fi respectat
Şeful statului şi-a exprimat speranţa că intrarea în vigoare a armistiţiului, pe 15 februarie, va fi respectată de cei implicaţi în conflict, informează Administraţia Prezidenţială.
Discuția prilejuită de întrevederea dintre preşedintele Iohannis şi ministrul de externe al Ucrainei a vizat, în mod deosebit, perspectiva dezvoltării relațiilor bilaterale și evoluția situației din Ucraina după semnarea noului acord de la Minsk din 12 februarie, referitor la încetarea focului în estul țării, potrivit sursei citate.
Astfel, preşedintele Klaus Iohannis și-a exprimat speranța că intrarea în vigoare, la 15 februarie, a unui armistițiu necondiţionat şi cuprinzător, va fi respectată de toți cei implicați și va conduce la o stabilizare a situației în regiune.
De asemenea, președintele României a reafirmat susținerea față de asigurarea integrității teritoriale, suveranității și independenței Ucrainei și a transmis sprijinul ferm al României pentru continuarea parcursului european și democratic al Ucrainei.
”A fost subliniată, totodată, importanța deosebită, pentru reușita acestui demers, a continuării și aprofundării de către autoritățile de la Kiev a procesului de reformă internă, mai ales în domeniul luptei anticorupție și al consolidării instituțiilor statului”, se mai menţionează în comunicatul Administraţiei Prezidenţiale.
La întâlnirea de la Palatul Cotroceni au participat ambasadorul Ucrainei la Bucureşti dar şi noul consilier prezidenţial Lazăr Comănescu, numit în funcţie de preşedinte săptămâna trecută.
Un armistiţiu între trupele ucrainene şi separatiştii proruşi în regiunea Donbas a intrat în vigoare duminică la ora 0.00 (0.00, ora României). Totuşi, situaţia este tensionată în regiune, în special în zona oraşului Debalţeve, un nod feroviar strategic din regiunea Doneţk.
Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko şi secretarul de Stat american John Kerry au discutat la telefon despre situaţia din Donbas, unde un armistiţiu fragil este în vigoare, a anunţat marţi noaptea biroul de presă al preşedinţiei Ucrainei.
Şeful statului ucrainean şi şeful diplomaţiei americane au constatat "accesul insuficient al Misiunii Speciale de Monitorizare a OSCE" în zona de conflict din regiunile Doneţk şi Lugansk, în estul ţării, se arată într-un comunicat.
De asemenea, cei doi "şi-au coordonat poziţiile legate de paşii următori, în special asupra proiectului de rezoluţie privind Ucraina (propus) Consiliului de Securitate al ONU", se arată în comunicat.
Kerry l-a asigurat pe Poroşenko de faptul că Washingtonul va susţine poziţia Kievului, precizează preşedinţia.
Pe de altă parte, Statului Major al armatei Ucrainei a anunţat că "situaţia rămâne dificilă" pe linia de front. Cu toate acestea, Statul Major a dat asigurări că "ţine sub control toate punctele fierbinţi din estul ţării".
sursa: romanialibera.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!