Iohannis și Ponta reacționează la incredibilul marș al tinerilor moldoveni care au cerut Unirea

Hora Unirii s-a jucat la graniţa cu Republica Moldova. O mie de moldoveni de peste Prut au plecat în urmă cu o săptămână, din Chişinău, într-un marş prin care cer unirea României cu Republica Moldova. La prânz, după ce au parcurs pe jos 100 de kilometri, au reuşit să treacă graniţa și au fost primiți cu flori, pâine şi sare de românii care le împărtășesc visul.
„Să nu mai existe oprelişti între fraţi. Bine aţi venit acasă fraţilor! Bravo vouă! Unire! Unire! Unire!” – așa au fost întâmpinați moldovenii au trecut graniţa în grupuri de aproximativ 20 de oameni.
Primii au intrat în România în jurul orei 11:00. Aproape o mie de moldoveni au trecut podul feroviar de la Ungheni redeschis pentru ei după aproape 25 de ani.
Cu toţii şi-au început călătoria simbolică duminica trecută, de la Chişinău, şi au parcurs pe jos cei 100 de km până la graniță. Unii dintre cei care participă la marş au mai trecut Prutul și în anii 90, când s-au deschis pentru prima data granițele.
„Am ajuns peste 25 de ani încă o dată şi am trecut Prutul, podul de flori şi sunt mândră şi aştept unirea cu Ţara Românească”, spune o femeie.
„Toți suntem români, toţi iubim România şi toţi, şi de peste Prut, şi cei de aici, suntem români, suntem fraţi”, spune un bărbat.
(function(d, s, id) { var js, fjs = d.getElementsByTagName(s)[0]; if (d.getElementById(id)) return; js = d.createElement(s); js.id = id; js.src = „//connect.facebook.net/en_GB/sdk.js#xfbml=1&version=v2.3”; fjs.parentNode.insertBefore(js, fjs);}(document, ‘script’, ‘facebook-jssdk’));
Consider ca romanii de pe ambele maluri ale Prutului au un destin comun ( pe care doar nedreptatea istoriei l-a…
Posted by Victor Ponta on Saturday, 11 July 2015
(function(d, s, id) { var js, fjs = d.getElementsByTagName(s)[0]; if (d.getElementById(id)) return; js = d.createElement(s); js.id = id; js.src = „//connect.facebook.net/en_GB/sdk.js#xfbml=1&version=v2.3”; fjs.parentNode.insertBefore(js, fjs);}(document, ‘script’, ‘facebook-jssdk’));
Sunt foarte impresionat de drumul pe care îl fac tinerii de la Chișinău la București. Din păcate, nu voi fi în țară și…
Posted by Klaus Iohannis on Sunday, 12 July 2015