Ion Ceban, despre vizita din Italia: „Faptul că am ajuns la Roma a arătat cât de mult îi deranjează pe unii dintre cei de acasă. Interdicția e una politică”

Primarul capitalei, Ion Ceban, a făcut primele declarații, după vizita din Italia, în contextul interdicției de intrare în România și Spațiul Schengen. „Faptul că am ajuns la Roma a arătat cât de mult îi deranjează pe unii dintre cei de acasă. Ceea ce este clar pentru toată lumea: eu nu prezint pericol pentru Europa, nu prezint pericol pentru nicio țară și nu sunt pericol pentru țara mea, Republica Moldova”, a scris acesta pe rețele.
„Faptul că am ajuns în Italia, la Roma, a arătat cât de mult îi deranjează pe unii dintre cei de acasă.
Și anume toate instituțiile media și așa-numiții analiști, formatori de opinie, care au ieșit imediat, din primele minute, la rampă pentru a nega, a califica și a răspândi tot felul de teze și planuri. Acum, ca niciodată, și-au „developat” acea apartenență politică și anume loialitatea către partidul PAS.
Au activat și Ministerul de Externe al României, deși eu sunt cetățean al Republicii Moldova.
Presa a făcut solicitări către Ministerul de Externe al Italiei, unde li s-a explicat foarte clar și mulțumesc autorităților pentru transparență.
Ceea ce este clar pentru toată lumea: eu nu prezint pericol pentru Europa, nu prezint pericol pentru nicio țară și nu sunt pericol pentru țara mea, Republica Moldova.
Îmi iubesc țara și fac tot posibilul pentru a îmbunătăți condițiile atât în Chișinău, cât și în toată țara.
Singura cale de dezvoltare a Republicii Moldova este integrarea în Uniunea Europeană. Dar aici avem de făcut foarte multe teme de acasă.
Ca să le facem corect, trebuie să construim, să valorificăm toate oportunitățile și să avem grijă de oameni.
Pentru că interesul cetățeanului Republicii Moldova trebuie să fie în prim-plan. Iar noi toți avem responsabilitatea ca acest interes să-l respectăm, iar pe de altă parte să avem grijă ca oamenii de acasă să trăiască mai bine. Asta înseamnă pensii mai bune, asta înseamnă salarii mai bune. Asta înseamnă să facem tot posibilul ca tinerii să aleagă să rămână în Republica Moldova”, a menționat Ceban.
Potrivit acestuia, interdicția este motivată politică, pentru „a-i distruge cariera”.
„Știu că mi se pregătesc dosare și ei cred că toate vor trece fără a fi pedepsiți într-o zi. Oamenii vă vor taxa la alegerile din 28 septembrie”, a mai adăugat Ceban.