Ion Ceban reacționează la majorarea prețului la gaz: Oamenii să judece

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, critică decizia privind majorarea prețului reglementat la gazele naturale și acuză guvernarea că nu oferă suficiente măsuri de protecție pentru populație și mediul de afaceri.
Într-o postare pe rețele, Ceban a comparat scumpirea anunțată cu ajustările tarifelor pentru unele servicii municipale.
„Și când îmi amintesc cât scandal făceau cei din PAS că în Chișinău, conform legii, s-au ajustat unele servicii cu 1 leu, de exemplu, la transportul public, tot în urma scumpirilor făcute de ei, cum au insistat să retragem taxa de salubrizare, de 10 lei pe lună, mă miră cum justifică scumpirea gazului cu 41%, mai exact, acum va costa peste 20 de lei, cum zilnic se scumpesc carburanții și deja au anunțat noile scumpiri la energia electrică”, a scris primarul capitalei.
Edilul susține că, în timp ce costurile pentru populație cresc, majorarea salariilor și acordarea subvențiilor ar rămâne la nivel de promisiuni. De asemenea, acesta a criticat politica fiscală pregătită pentru perioada următoare, despre care afirmă că va afecta cetățenii, agenții economici și autoritățile publice locale.
„Țara a ajuns în criză economică, iar ei vorbesc deschis și foarte calm pe la televizoare, fiind direct vinovați de situația creată. Oamenii să vă judece și să tragă concluzii”, a mai declarat Ion Ceban.
Postarea vine după ce Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a aprobat noi prețuri reglementate pentru gazele naturale furnizate de S.A. „Energocom” anumitor categorii de consumatori finali, care urmează să intre în vigoare la 1 septembrie.