Ion Suruceanu și Geta Burlacu despre Lumina de Paşti
Pe parcursul săptămânii vom invita persoane publice, artişti, scriitori să ne povestească ce înseamnă Paştele pentru ei, cum l-au sărbătorit în copilărie, ce surprize le vor pregăti copiilor lor duminică sau cum îşi vor petrece vacanţa de Paşti, dacă o vor avea… Primii invitaţi sunt doi interpreţi îndrăgiţi de public – Geta Burlacu şi Ion Suruceanu.
Ion Suruceanu: „Pe masă aveam neapărat miel”
Interpretul de muzică uşoară Ion Suruceanu ne-a povestit câteva fragmente din copilăria sa, pe care le-a trăit de Paşti alături de familie. Artistul îşi aminteşte felul în care Paştele era sărbătorit dimineaţa foarte devreme. „Veneau părinţii de la slujba Învierii Domnului, pe la 5 dimineaţă şi ne trezeau pe toţi. Repejor ne spălam mâinile şi luam câte un ou roşu”, răsună melancolic şi duios vocea artistului Ion Suruceanu. „Când începea masa festivă, cei mai mari de la masă închinau câte un păhăruţ de vin, după care toţi începeau să servească din bucatele de pe masă”, relatează dl Suruceanu. Apropo de bucate, Ion Suruceanu a specificat: „Serveau, vasăzică, bucate care făceau parte din mâncărurile reci. Pe masă era neapărat mel, asta era mâncarea preferată a părinţilor. Şi bineînţeles pe lângă toate pe masă era pască, cozonac şi ouă roşii”. Paştele în 2012 cântăreţul îl va sărbători în sânul familiei, aşa cum s-a obişnuit în familia Suruceanu dintotdeauna. „În prezent, şi ne străduim toată vremea, oriunde ne-am afla, sâmbătă, înainte de ziua Învierii Domnului, să ne prezentăm acasă la părinţi”. Soţii Suruceanu sunt ambii din satul Suruceni şi vor merge în vizită la mama-soacră a interpretului.
Geta Burlacu: „Vom sărbători Paştele la părinţi”
La rândul său, Geta Burlacu spune că pentru ea sărbătorile de Paşti nici nu se pot percepe fără prezenţa celor mai dragi şi apropiaţi oameni. „Sărbătorim Paştele la părinţi, pentru noi această sărbătoare poartă nu doar un simbol sacru, dar este şi sărbătoare de familie”. Atât de frumos, aproape liric s-a exprimat cântăreaţa cu privire la ceea ce-ar simboliza Paştele pentru ea: „Paştele e una din puţinele sărbători la care ţin foarte mult. Cred că nu întâmplător această sărbătoare corespunde cu reînvierea naturii, a emoţiilor noastre, ne dă o speranţă tuturor şi cu această lumină de Paşte ne este mai uşor să mergem mai departe prin viaţă.”. Pregătirile de Paşti devin fastuoase şi se convertesc în adevărate ceremonii. „Pregătirea mesei de Paşte e o întreagă ceremonie, ne scufundăm în împărăţia femeilor, Doamne câte se pun atunci la cale şi câte sfaturi bune poţi auzi”. La întrebarea dacă va merge în vacanţă de Paşti, Geta Burlacu a răspuns că nu îşi poate permite să lase părinţii singuri într-o astfel de sărbătoare luminoasă.