Ion Vinaga este noul preşedinte al Federaţiei Moldoveneşti de Judo
Vinaga a practicat judo doar la nivel de amatori, dar promite să aducă mai mulţi bani pentru federaţia pe care o va conduce în următorii 3 ani. „Nu vreau să fac declaraţii mari, dar promit că vom munci. Ne vom strădui să schimbăm lucrurile spre bine”, a declarat pentru presă Ion Vinaga, care a fost susţinut prin vot secret de 34 din cei 37 de delegaţi ai federaţiei.
Fostul preşedinte, Veaceslav Manolachi a fost şeful Federaţiei de Judo în ultimii 15 ani. El a rămas în cadrul federaţiei, unde va deţine funcţia de vicepreşedinte. În timpul mandatelor lui Manolachi, judocanii moldoveni au cucerit câte 5 medalii la mondiale şi europene. Totodată, acum doi ani, şase dintre cei mai buni judocani din ţară au părăsit Moldova pentru a reprezenta Emiratele Arabe Unite. Manolachi este şi rectorul Universităţii de Stat de Educaţie Fizică şi Sport.
IPN
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!