Ioniță propune 8 pași pentru a recupera banii de la BEM
Potrivit fostului deputat, cei 8 pași ar arăta în felul următor:
1. De aflat ce vicepreședinte al unei bănci ruse a fost la noi anul trecut.
2. De ce s-a întâlnit acest vicepreședinte de bancă cu un președinte de fracțiune parlamentară, și ce au pus la cale.
3. De aflat dacă banii din BEM au fost depuși în banca, vicepreședintele căreia a venit în Moldova.
4. De aflat dacă firme afiliate unui proprietar de bănci din Moldova au luat credite de la banca dată, sub garanția banilor BEM.
5. De întrebat BNM dacă există posibilitatea să verifice dacă banii cetățenilor sunt gajați în favoarea unei firme private.
6. De angajat juriști, chiar și din Republica Moldova, care să demonstreze că acțiunile de mai sus sunt parte a unei fraude financiare și cad sub incidența Codului Penal al Republicii Moldova și al Federației Ruse.
7. De demonstrat că banca din Rusia a acționat în cunoștință de cauză, știind că participă conștient la o fraudă, ceea ce o face complice.
8. De dat în judecată banca din Rusia, cu obligația de a achita toate posibilele pierderi ale banilor depuși de BEM și Banca Socială în această bancă.
„Acești opt pași vor permite întoarcerea unei părți considerabile de bani. Pentru restul banilor urmează de găsit soluții”, scrie Ioniță.
„Unul din beneficiari e Vlad Filat”
Fostul deputat PLDM, Veaceslav Ioniță a revenit recent din nou în vizorul public. Acesta a publicat pe blogul său un articol în care declară că banii de la Banca de Economii continuă să dispară, în timp ce ancheta e în desfășurare.
Ioniță a apărut în luna septembrie de mai multe ori în fața presei prezentând mai multe scheme prin care ar fi fost scoase de la BEM sume mari de bani. Potrivit calculelor făcute de acesta în luna septembrie s-ar fi furat circa 120 milioane de lei.
„În ultimele luni, am adunat dovezi că banii au fost scoși din bancă prin credite false, prin firme off-shore. Informația pe care o deținem mai trebuie completată, dar suma ar putea ajunge la jumătate de miliard de lei, pe alte perioade urmează să primim date. Unul dintre beneficiari este Vlad Filat”, a mai spus deputatul.
Sursa: agora.md
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!