Ipoteză spulberată privind moartea pasagerilor avionului malaezian: O persoană a fost descoperită cu o mască de oxigen pe faţă
Una dintre victime a fost descoperită cu o masca de oxigen pe faţă, scrie azi, 9 octombrie, ziarul olandez Volkskrant, care îl citează pe ministrul olandez de Externe, Frans Timmermans, potrivit Unian.
Anchetă în acest caz se desfăşoară sub conducerea Olandei, ţară care a fost cel mai greu încercată de tragedia aviatică din estul Ucrainei, având în vedere că 193 de victime din cele 298 aveau cetăţenie olandeză. "Ştiţi că cineva (dintre morţi) a fost găsit cu o masca de oxigen pe faţă? Rezultă că a avut timp să o facă. Nu trebuie să excludem această posibilitate", a declarat ministrul olandez de Externe, într-o emisiune difuzată în noaptea de miercuri spre joi.
Zborul MH17, pe ruta Amsterdam-Kuala Lumpur, s-a prăbuşit la 17 iulie în regiunea Doneţk.
La bordul aeronavei se aflau 298 de persoane. Toate au murit.
Până acum versiunea dominantă a fost cea susţinută de Kiev şi Occident, potrivit căreia avionul malaezian a fost doborât, din greşeală, de rebeli proruşi cu un sistem de rachete avansat sol-aer, adus din Rusia. Separatiştii ar fi confundat avionul de pasageri cu unul militar ucrainean.
Un raport preliminar cu privire la cauzele acestui incident, dat publicităţii anterior, relevă că avionul Boeing-777 a fost doborât în zbor de un "număr mare de proiectile cu mare viteză" care au dezmembrat aparatul "în bucăţi".
Pentru determinarea finală a cauzelor prăbuşirii avionului malaezian va fi nevoie de investigaţii suplimentare. Un raport complet este aşteptat anul viitor.
sursa: agerpres.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!