ÎPS Petru minte, insinuează şi calomniază
Păcat că e nervos. El trebuie să-şi stăpânească nervii, fiindcă atunci când se enervează începe a minţi şi a calomnia, iar unui mitropolit nu-i stă frumos când e mincinos. În general, mitropoliţilor nu li se recomandă să încalce cele Zece Porunci.
După apariţia în TIMPUL din 1 iunie a.c. a materialului lui Pavel Păduraru „Homosexual în sutană – pedepsit de ÎPS Vladimir, primit cu lauri de ÎPS Petru”, Mitropolia Basarabiei (MB) a reacţionat într-un mod cu totul neaşteptat. În loc să devină atentă la semnalele emise ce vizează gravele probleme de imagine cu care se confruntă, MB, printr-un comunicat de presă extrem de agresiv, s-a dedat la insinuări şi calomnii la adresa publicaţiei TIMPUL. Dacă va considera necesar să revină la subiect, e dreptul jurnalistului Pavel Păduraru să o facă, în ce mă priveşte pe mine personal, în cele ce urmează doresc să mă opresc doar la falsurile, minciunile, calomniile şi insinuările la adresa publicaţiei TIMPUL. Dacă admitem că textul Biroului de presă al MB a fost citit şi acceptat de ÎPS Petru, dar cu certitudine aşa este, suntem în drept să deducem că autorul minciunilor, insinuărilor şi calomniilor e însuşi mitropolitul Petru.
Prima minciună. Citez din comunicatul de presă: „Publicaţia „Timpul”, care a susţinut o campanie de presă în sprijinul controversatei Legi privind asigurarea egalităţii şi a sintagmei „orientare sexuală” în cuprinsul acesteia, se dedă în mod repetat atacurilor contra Mitropoliei Basarabiei, întreţinând o atmosferă de ură împotriva ei şi a Întâi Stătătorului ei”.
Răspunsul nostru. Biroul de presă al MB minte cu neruşinare: TIMPUL nu a susţinut niciodată „o campanie de presă în sprijinul controversatei Legi…”, ci doar a explicat ce forţe nu doresc şi de ce nu doresc adoptarea acestei legi. Asta însă nicidecum nu înseamnă „campanie de presă”. Modul în care MB a condamnat respectiva lege a făcut din MB, cu sau fără voia ei, o jalnică susţinătoare a Mitropoliei lui Vladimir. Toţi înţeleg (cu excepţia MB) că lupta s-a dat nu pentru scandaloasa lege, aceasta a fost doar un pretext, folosit de Moscova pentru a deturna parcursul european al R. Moldova. Lupta s-a dat pentru viitorul european al R. Moldova. TIMPUL a fost de partea acestui viitor, MB – de partea lui Vladimir şi a Moscovei. Asta e diferenţa dintre Mitropolia Basarabiei şi Cotidianul TIMPUL.
A doua minciună. „Aici publicaţia „Timpul”, ca lustruitoare permanentă a imaginii unor reprezentanţi notorii ai intereselor Patriarhiei Ruse, cum ar fi, bunăoară, fostul şef al Securităţii, Valeriu Pasat, recidivează şi se înscrie în tabăra detractorilor Mitropoliei Basarabiei şi a Întâistătătorului ei”.
Răspunsul nostru. Şi aici Biroul de presă al MB minte cu neruşinare: publicaţia TIMPUL niciodată nu a fost „lustruitoarea de imagine a…”; orice cititor de bună-credinţă, poate accesa site-ul TIMPUL.MD ca să se convingă că am avut întotdeauna o poziţie critică faţă de politica Bisericii Ruse în R. Moldova. Personal am scris zeci de articole în care am demonstrat rolul nociv pe care-l joacă Mitropolia lui Vladimir, subordonată Moscovei, în afirmarea destinului românesc şi european al R. Moldova. Să înscrii TIMPUL în tabăra „lustruitorilor permanenţi ai imaginii reprezentanţilor notorii ai intereselor Patriarhiei Ruse” înseamnă nu pur şi simplu a minţi, a dezinforma şi a calomnia, ci a avea grave probleme de integritate psihică şi morală.
A treia minciună. „Mitropolia Basarabiei nu a fost şi nici nu se află sub controlul vreunui partid politic sau vreunui politician, păstrându-şi neutralitatea politică şi neimplicându-se niciodată în lupta pentru putere din Republica Moldova. (…) „Argumentul” cum că Mitropolia Basarabiei s-ar fi aflat sau s-ar afla sub controlul vreunor forţe politice este preluat din vechiul arsenal al propagandei comuniste românofobe”.
Răspunsul nostru. Şi în cazul dat, Biroul de presă (ÎPS Petru) minte fără să se teamă de mânia lui Dumnezeu. Cine nu ştie că anume PPCD-ul a „monitorizat” activitatea MB? Cine nu ştie despre faptul că principalul om care lua decizii acolo era „modestul consilier” V. Cubreacov, vicepreşedintele PPCD şi amic de fapte şi de idei al lui I. Roşca? Rămâne încă să se facă lumină în această problemă, să se stabilească în ce măsură a fost benefică sau nu „tutela” PPCD-ului asupra MB.
Biroul de presă al MB trebuie să-şi ceară scuze de la TIMPUL
Nu doresc să intru într-o polemică „pe puncte” cu mitropolitul Petru. Îl asigur însă că am ce spune, am ce-i reproşa, am argumente pentru a demonstra lucruri dureroase şi adevărate. Nu Înalt Preasfinţia Sa însă este omul care are dreptul să dea note Cotidianului TIMPUL. Când această publicaţie se afla pe prima linie a frontului de luptă împotriva comuniştilor, apărând idealurile democratice şi identitatea noastră românească, inclusiv cea religioasă, iar ziariştii erau bătuţi ziua în amiaza mare în plină stradă, nu ţin minte ca MB să fi făcut vreo declaraţie de presă în care să se solidarizeze cu noi şi să-i combată pe comunişti. Mitropolitul Petru nici nu apărea în lume, în public (ca şi astăzi, de altfel!), intrase într-o „ilegalitate profundă” (din care încă nu a ieşit!), spre deosebire de omologul său Vladimir care era (şi este!) omniprezent, participă la viaţa R. Moldova.
Mitropolia Basarabiei ar trebui să-şi ceară scuze de la TIMPUL pentru minciunile şi calomniile din comunicatul de presă vizat. În aşteptarea lor, le zic tuturor un sincer „Doamne, ajută!” şi-l rog pe Dumnezeu să-i ocrotească pe români nu numai de răutatea străinilor, dar şi de propria lor prostie!
Constantin Tănase,
fondator al Cotidianului Naţional TIMPUL