Irak: 13 jurnaliști au fost executați de către Statul Islamic
Mosul a devenit un "cimitir al informației libere", titrează raportul publicat de RSF și de organizația sa parteneră din Irak, Journalistic Freedoms Observatory (JFO).
Raportul "dezvăluie teribila viață de zi cu zi a jurnaliștilor de cînd Mosulul a fost ocupat de Statul Islamic, care încearcă să controleze absolut toate informațiile provenind din oraș", a declarat o reprezentantă a RSF pentru Orientul Mijlociu și Africa de Nord, Alexandra El Khazen.
Din cei 48 de jurnaliști și angajați media răpiți la Mosul, 13 au fost executați, unii au fost eliberați și nu se știe nimic despre unul din cei 10 ziariști care se mai află în mîinile jihadiștilor, potrivit RSF. Aproximativ 60 de jurnaliști și angajați mass-media au reușit să fugă din oraș.
Potrivit raportului, grație echipamentelor confiscate de la televiziunile locale, Statul Islamic a putut să filmeze și să difuzeze la începutul lunii iulie 2014 prima și, pînă acum, singura apariție publică a "califului" autoproclamat Abou Baker al-Bagdadi, în timpul unei predici într-o moschee la Mosul.
Islamiștii au folosit structurile mediatice deja existente la Mosul pentru ca Statul Islamic să-și creeze propriile canale de difuzare, cum ar fi postul de radio Al-Bayan sau canalul de televiziune Dabiq.
În afară de propaganda Statului Islamic, foarte puține informații vin din Mosul după ocuparea sa de jihadiști, care au făcut din acest mare oraș din nordul Irakului "o gaură neagră" în materie de informare media, potrivit raportului RSF.
sursa: moldpres.md