Externe

Iran: A fost ratificată legea de aprobare a acordului nuclear

Marți, parlamentul a aprobat legea cu o puternică majoritate, consfințind o victorie a guvernului președintelui Hassan Rouhani asupra conservatorilor ce se opun acordului, , transmite Reuters, citând agenția oficială iraniană IRNA.

Consiliul Gardienilor, format din șase clerici musulmani, desemnați de ayatollahul Ali Khamenei, și din șase avocați numiți de parlament, este responsabil cu asigurarea conformității legilor cu legislația religioasă sau cu Constituția țării.

‘Majoritatea Consiliului Gardienilor nu a constatat că legea ar veni în contradicție cu legea religioasă și cu Constituția’, a declarat purtătorul de cuvânt Nejatollah Ebrahimian, citat de agenția Fars.

Poziția exactă a liderului suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, care are ultimul cuvânt în toate problemele de stat, nu este cunoscută, el nepronunțându-se deocamdată asupra acordului.

Analiștii se așteaptă ca, în situația în care Ali Khamenei nu se va opune în mod deschis legii, Iranul să înceapă în săptămânile următoare închiderea unor părți ale programului său nuclear. Finalizarea procesului va avea drept rezultat ridicarea majorității sancțiunilor internaționale impuse Iranului din 2006.

Sursa: Agerpres

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *