Actualitate

Irlandezul care a încercat să fure bijuteriile coroanei britanice a fost iertat. De ce regele i-a cruțat viața

Numele lui era Thomas Blood, irlandez de origine, unul dintre apropiații lui Cromwell în timpul Războiului Civil. Pentru serviciile sale primise importante gratificații, care îi fuseseră anulate odată cu restaurarea Stuarților.

Blood (foto dreapta) se întorsese în Irlanda, unde a încercat să-l răpească pe James Butler, reprezentantul regelui Carol al II-lea în Irlanda. Tentativa a eșuat, dar Blood a reușit să fugă în Olanda. Nereușita se pare că l-a ambiționat pe vajnicul irlandez, care a pus la cale o lovitură cu totul ieșită din comun: sustragerea bijuteriilor coroanei, aflate în Martin Tower.

Blood s-a împrietenit cu paznicul bijuteriilor, Talbot Edwards, pe care l-a convins să le arate lui și altor doi prieteni. După ce au intrat în încăpere, l-au imobilizat pe gardian și au pus mâna pe cele mai valoroase piese: Coroana Sf. Eduard, Sceptrul cu Crucea și Globul Suveranității.

Numai că exact în acel moment, fiul nefericitului paznic a venit în vizită și, surprinzându-i pe cei trei, a dat alarma. Blood a fost capturat și dus în fața regelui, care l-a întrebat: “De ce ți-aș cruța viața?”. Replica a fost: “Pentru că mă voi strădui să o merit, sire!”.

În urma răspunsului dat, Blood nu numai că a fost iertat, dar a primit și importante proprietăți în Irlanda, devenind apoi unul din obișnuiții Curții de la Londra.

Sursa: historia.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *