In haosul acesta nimeni nu pare a mai ridica privirea. Mingea devine scop in sine, privirea ramane tintuita la pamant, fara sa mai conteze incotro ne duc driblingurile si fentele halucinante. Intr-un asemenea context, orizontul se ingusteaza periculos, mizele devin locale si personale, proiectele se transforma in angoase si obsesii private. Nu e de mirare ca, deseori, ajungem sa ne invartim in cerc.
Si, totusi, suntem dupa 20 de ani de la prabusirea sistemului sovietic intr-un punct nodal in care se plamadesc realitati care ne vor decide traiectoria pe cel putin inca pe atat. In acest moment, lipsa perspectivei si a orizontului este grava si de neiertat.
Nu vom desena aici tabloul intreg, vom invoca doar doua episoade, dintr-o serie lunga, care au trecut nesesizate, asa cum ne-am obisnuit deja cu tot ce se petrece deasupra solului politic autohton.
Cine si ce "ne face mai puternici"?
Zilele acestea, intr-o publicatie de la Bucuresti, ministrul de Externe a Ungariei, Janos Martony ofera un interviu in care, dupa o pledoarie subtila, rosteste o fraza succinta precum un manifest maghiar de politica externa: "Autonomia [teritoriala] s-ar putea sa va faca mai puternici ca stat national".
Patru lucruri ar trebuie discutate apropo de acest interviu.
Primul tine de momentul acestuia. Tocmai acum, cand Ungaria se afla sub asediul Uniunii Europene, ministrul de Externe incepe, subit, sa cocheteze vivace si vizibil cu partea romana si gaseste timp pentru o discutie ampla in presa romana. O coincidenta? Nu chiar.
Iar ratiunile nu tin atat de istorie, cat de prezent. In conditiile izolarii internationale a Ungariei, pe de-o parte, si a tensiunilor din Romania, pe de alta, Budapesta are toate motivele sa insiste pe o asociere cu Bucurestiul. Ideea maghiara e simpla: ambele state au fost "parate" la Bruxelles, chiar daca la nivele incomparabile, sunt discutate in legatura cu deficitul democratic, au carente si probleme de functionare. Ca o asemenea asociere este abuziva nu mai conteaza. Importanta este asocierea, faptul ca Ungaria nu mai este singura!
Tocmai de aceea tentative romanesti de a pune cele doua state "la pachet" sunt iresponsabile si nu au nicio scuza (a se vedea singura luare de pozitie publica pe aceasta tema: Institutul GeoPol: Asocierea Romania-Ungaria, neintemeiata si iresponsabila)
A doua chestiune tine de oportunitatea pe care o asociere a Romaniei cu Ungaria ar oferi-o sustinatorilor Budapestei, care realizeaza acum ca nu o mai pot sprijini in mod direct. Imaginea lui Viktator – cum i se spune – Orban este negativa, dar puseul anti-unguresc de la Bruxelles poate fi diluat doar prin asocierea cu un stat vecin. Lobby-ul maghiar ramane consistent – Uniunea Pan Europeana, de pilda – iar melodia "Ungaria" in loc de "Republica Ungara" suna bine in urechile celor cu nostalgii istorice inca purulente.
Si vestea cea proasta este ca NU pentru asemenea puseuri iredentiste a fost sanctionata Ungaria la Bruxelles. De fapt, reactia oficialilor europeni la reformele nedemocratice trecute prin parlamentul maghiar a fost initial palida. Ceea ce a iritat la culme Bruxellesul a fost, in primul rand, alterarea independentei Bancii Centrale nationale.
Punerea ei sub controlul Guvernului inseamna ca toate institutiilor financiare – indiferent de moneda in care lucreaza -, dar si a subsidiarelor bancilor din Austria si Germania intra sub controlul Guvenului, deci al lui FIDESZ. Iar cand bancile occidentale s-au sesizat, Bruxelles-ul a inceput sa intre urgent in trepidatie si sa declanseze sanctiunile.
In al treilea rand, este de sesizat declaratia in sine si haloul acesteia. Va imaginati un ministru de externe roman care sa spuna, apropo de Basarabia si Bucovina, de pilda: "lumea ar trebui sa fie mai intelegatoare cu Romania din cauza necazurilor si ranilor noastre psihologice"? Evident, nu.
Dar un Janos Martony a spus-o fara sa clipeasca. Dincolo de patetismul unei asemenea formulari, pe plan intern devine evident ca ideea de "autonomie teritoriala" este capatul unui sir de revendicari maghiare care s-au derulat in trepte, sistematic, de fiecare data "partea romana" primind asigurari ca fiecare revendicare era, evident, ultima! Dar nu a fost sa fie.
Eroarea strategica a celor care au crezut ca o cooptare a UDMR la guvernare va topi – prin responsabilizare – spirala revendicarilor este astazi evidenta. Iar astazi e limpede ca, daca echivalentul Kosovo in Romania nu mai este Transilvania, el se doreste a fi entitatea definita de cele (cel putin) doua judete, Harghita si Covasna (plus, partial, Mures). Este interesant de urmarit de acum inainte care sunt reactiile liderilor maghiari din Romania fata de declaratiile si actiunile autoritatilor de la Budapesta. Pana acum nu exista niciuna. Oare de ce?
In al patrulea rand, declaratia ministrul de externe ungur face transparenta ideea autonomiei teritoriale ca proiect de politica externa a Ungariei. Chestiunea nu e deloc noua, evident. In martie 2009, Zsolt Nemeth, pare-se viitorul ministru de Externe al Ungariei, spunea explicit referindu-se la un alt dosar cel putin la fel de complicat: "…este foarte important sa se realizeze o autonomie teritoriala in ceea ce priveste Transnistria". Evident ca strategia de biliard a lui Zsolt Nemeth viza exact acelati lucru pe care il spune in 2011 Janos Martony. Nici R. Moldova nici Transnistria nu au fost si nici nu sunt pentru diplomatia maghiara scopuri in sine.
Romanii sunt fascisti. Din nou!
Si trecem acum la cel de-al doilea dosar in care Romania risca sa se dribleze singura. Este vorba despre R. Moldova, o alta miza disparuta prin fumul inecacios al politicii interne.
Cu cateva zile in urma, la un post de televiziune din stanga Prutului, noul golden boy al politicii moldovenesti, respectiv Igor Dodon, perora, fara sa clipeasca, despre: "cele doua poluri extremiste – Partidul Comunistilor lui Voronin si Mihai Ghimpu".
Ideea de baza este clara. Mihai Ghimpu si ceea e reprezinta el politic, inseamna "extremism" si trebuie eliminat din politica republicii vecine. Ca un preambul la iesirea lui Dodon, sa reamintim o declaratie recenta a lui Mihai Ghimpu, liderul Partidului Liberal (al carui prim-vicepresedinte este primarul Dorin Chirtoaca), principalul partid asociat public cu valori identitare etno-lingvistice romanesti: "Partidul Liberal nu va merge niciodata sa aleaga un presedinte cu Dodon. Fiindca Dodon va accepta un candidat de stanga, antiroman, antirepublica, prorus. Si noi nu pentru asta luptam".
Sa reamintim acum faptele: Igor Doron, fost ministru economiei in timpul guvernarii Voronin, prim-viceprim-ministrul al guvernului comunist, candidatul PCRM la primaria Chisinaului in 2011, pleaca de la comunisti impreuna cu doi deputati, dar nu din cauza lui Vladimir Voronin, caruia ii multumeste cu ochii umezi. Construieste in Parlament asa numitul "grup socialist".
Alianta de guvernare de la Chisinau are acum, teoretic, voturile necesare inclusiv pentru alegerea presedintelui, doar ca Dodon declara sus si tare ca nu va vota condiatul AIE si nu va permite ca Mihai Ghimpu sa devina speakerul Parlamentului. Nu e deloc surprinzatoare, cum sugeram, pozitia lui anti Partidul Liberal. Pe relatie cu Romania, atitudinea lui a fost limpede de multa vreme. Pe 10 decembrie 2008, de pilda, la emisiunea "Fara bariere" de la postul de televizune NIT, declara senin ca "Toti stiu ca o parte a teritoriului Romaniei este teritoriu moldovenesc". Iar Voronin, prezent la emisiune, a continuat sagalnic: "Din aceasta cauza, romanii au un complex de inferioritate". Si multe altele, pe aceeasi melodie.
Dupa plecarea din PCRM, Dodon o propune pe Zinaida Greiceanii presedinte – premierul care a gestionat in 2008-2009 inghetul relatiilor bilaterale -, candidatura girata, nu e clar de ce, de ambasadorul UE in R. Moldova, germanul Dick Schubel.
Recent, Dodon revine cu declaratia deja citata apropo de polurile extremiste. In ciuda genealogiei politice a lui Igor Dodon, afirmatia este, totusi, prea mult. Dupa cum bine sesiza jurnalistul de la Chisinau, Constantin Tanase, in editorialul sau din Timpul, "Daca a fi roman inseamna a face parte dintr-un… pol extremist, cum s-a exprimat socialistul Dodon, inseamna ca parintii nostri au fost extremisti, ca peste Prut locuiesc vreo 20 de milioane de extremisti s.a.m.d., s.a.m.d., ca Eminescu trebuia sa scrie nu ca suntem romani, dar ca suntem extremisti si punctum…".
Dincolo de aceasta interpretare, consecintele trebuie sesizate si la alt nivel. Prin aceste declaratii la adresa lui Mihai Ghimpu, a Partidului Liberal si a valorilor pe care le reprezinta, Dodon transmite o serie de semnale care ne aduc in memorie inceputul primului deceniu al tinerei republici, atunci cand ideea extremismului romanesc a fost utilizata abundent cel putin in doua momente.
"Cemodan – vokzal – Rossia!", versiunea 2012
Primul este urmatorul. Pentru compromiterea miscarii de eliberare nationala din Moldova de la est de Prut din perioada 1988-1992, propaganda ruseasca sugera ca ea s-ar fi petrecut sub lozinca "Cemodan – vokzal – Rossia!" (adica: "Geamantanul – Gara- Rusia"), printr-o actiune de purificare etnica sistematica. Idee cel putin bizara, din moment ce Frontul Popular s-a pronuntat atunci pentru asa numta "cetatenie-zero", respectiv acordarea cetateniei tuturor celor care locuiau in 1991 in R. Moldova (daca e facut bine sau nu, e alta poveste).
Faptul ca Igor Dodon nu rosteste intamplator astazi aceste vorbe despre extremism, este confirmat si de o serie de episoade recente petrecute in fata Ambasadei Romaniei din Chisinau.
La finele lunii ianuarie, s-au perindat prin fata institutiei statului roman, pe rand, un grup de comsomolisti, apropiati Partidului Comunistilor, dar si Liga tineretului rus, care, in timpul mitingului de protest, au cerut demisia ambasadorului roman printr-o strategie cel putin surprinzatoare: i-au procurat un bilet de tren cu destinatia Chisinau – Bucuresti, i-au pregatit o valiza si i-au cerut sa plece in Romania. Senzatie de deja vu a fost evidenta. Celebra formula "Geamantanul – Gara – Romania" este reiterata, in forme noi, de tinerii protestatari.
Interesant este multi dintre tinerii protestatari nici nu erau nascuti probabil in momentul in care sloganul a fost lansat prima data. Intrebarea esentiala este de unde aceasta strategie identica dupa 20 de ani: cine ii educa, cine ii invata pe acesti tineri?
"Polul extremist" si Transnistria
Al doilea moment in care romanii au fost toti "extremisti", a fost razboiul de pe Nistru dintre Rusia si R. Moldova. Sloganul cu agresorii si extremistii "fascisti romani" devenise chiar indemn de lupta. Si iarasi coincidentele nu pot fi ignorate, pentru ca dosarul transnistrean este iarasi in prim plan.
Scoaterea din politica a lui Mihai Ghimpu si a partidului sau are si o asemenea miza, respectiv o proba ca R. Moldova nu are vreo legatura cu Romania, iar temerile trasnistrene pe aceasta chestiune nu au nici un motiv. De aici si necesitatea alegerii unui presedinte "neutru", care ar insemna pierderea unei pozitii de putere pentru liberali si, in timp, posibilitatea teoretica a eliminarii lor din Alianta (sa nu uitam ca astazi unei aliante majoritare la Chisinau intre PLDM condus de Vlad Filat, PD condus de Marian Lupu si grupul Dodon ii mai lipseste trei voturi care, teoretic, nu este imposibil sa fie colectate de la PCRM).
O asemenea strategie trebuie, asadar, cuplata cu eforturile de "reglementare" a chestiunii transnistrene, tot mai insistente. Preambulul unei asemenea solutionari trebuie sa includa si eliminarea "extremistilor romani", concomitent cu inocentarea liderilor transnistreni.
Proiectul lipsei de proiect
Nu este deocamdata momentul sa tragem concluzii. Doar semnale de alarma.
Lipsa de atentie fata de tabloul mare pe care se misca Romania devine astazi endemica, iar politica interna canibalizeaza dezbaterea si atentia publica. Exemplele pe care le-am adus aici in discutie sunt doar doua dintre dosarele care au intrat in trepidatie in jurul Romanie, dar nici pe departe singurele.
In cazul Ungariei, trebuie sa fie limpede ca nu a fost si nu este sanctionata european pentru declaratiile care tin de organizarea interna a Romaniei, ceea ce inseamna ca, din nefericire, batalia pentru autonomie teritoriala este in plina desfasurare. Iar cand episodul sanctiunilor tehnice la adresa Budapestei va trece, iar problematica controlului fluxurilor financiare va fi clarificate, va ramane o Ungarie cu un prestigiu relativ sifonat, dar cu o guvernare ale carei puseuri iredentiste vor fi nestirbite.
Intr-o Europa macinata de criza, trebuie sa ne mai asteptam la opinii de genul celor exprimate in unele publicatii: "Poate ca nu ar trebui sa privim Ungaria ca pe o aberatie, intr-un continet unde democratia a fost deja suspendata in Grecia si Italia" (New Left Project).
In ceea ce priveste Estul, declaratiile lui Dodon nu sunt grave doar in sine, ci pentru ca reprezinta varful unui aisberg care se misca amenintator, chiar daca nesesizat de fiecare data. Este evident ca indiferent de evolutiile de la Chisinau, atu-ul Rusiei ramane chestiunea transnitsreana, respectiv "conflictul inghetat" a carui dezlegare poate ineca regiunea.
Urmeaza negocieri la Dublin unde nici macar agenda nu este limpede – va fi sau nu va fi chestiunea prezentei militare si a aranjamentelor de securitate discutata in formatul "5 plus 2"? Se petrece, treptat, o inocentare a regimului transnistrean de parca engleza Sevciuk sau studiile sofisticate despre identitatea reginala a Ninei Stanski ar conferi legitimitate in plus separatismului de acolo.
Diplomatii europeni tac pe acest dosar, ambasadorul american nu e clar daca a ajuns la Chisinau – se spune ca da, dar e greu de demonstrat -, desi miza pe termen mediu si lung a dosarului este geografia frontierei euro-atlantice, un subiect care, pentru Romania, dar nu numai, este vital.
Romania trebuie sa se opreasca odata si odata din macinarea ei interna. Lumea nu se opreste in loc pentru mizele sau ideosincraziile private ale politicienilor locali. Proiectul lipsei de proiect al Bucurestiului trebuie sa inceteze.
Sursa: Ziare.com
