Externe

Israelul a eliberat un ziarist palestinian care a fost 94 de zile în greva foamei

Muhammad al-Qiq și-a regăsit familia în orașul natal Dura, în apropiere de Hebron — în sudul Cisiordaniei ocupate—, după eliberarea sa din închisoare în sudul Israelului.

"Această victorie demonstrează că ocupația este fragilă (…) și se adaugă numeroaselor victorii pe care poporul palestinian le va obține cu mai multă rezistență", le-a declarat el reprezentanților presei.

În urma unui acord cu statul evreu, jurnalistul a acceptat în februarie să se hrănească după 94 de zile de greva foamei pe care a început-o pentru a protesta față de ținerea sa în detenție fără proces și a acuza "tortura și tratamentele inumane la care a fost supus în timpul interogatoriului", a subliniat o organizație palestiniană de apărare a prizonierilor, Addameer.

Muhammad al-Qiq a fost arestat în noiembrie la domiciliul său din Ramallah, în Cisiordania ocupată, și plasat în detenție administrativă, o măsură extrajudiciară ce permite Israelului să țină închiși suspecți fără proces sau punere sub acuzare pentru șase luni care pot fi reînnoite pe termen nelimitat.

El a fost acuzat de securitatea internă israeliană că este membru activ al organizației islamiste Hamas, considerată ca "teroristă" de către Israel, Statele Unite și Uniunea Europeană, însă reporterul în vârstă de 34 de ani al canalului saudit de televiziune Almajd susține că se dedică numai jurnalismului.

Cazul său a fost mediatizat pe larg, iar ONU și-a exprimat preocuparea în legătură cu el.

Sursa: Agerpres

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *