Italia cere NATO să intervină împotriva grupării Stat Islamic

"Nu trebuie să mai pierdem nici măcar un minut, trebuie să intervenim în Libia cu o misiune sub mandat ONU; comunitatea internaţională trebuie să înţeleagă că acest lucru este esenţial pentru viitorul Occidentului", a declarat Angelino Alfano.
Ministrul italian de Interne a subliniat faptul că Libia trebuie să fie prioritatea absolută a ONU şi a comunităţii internaţionale. "Acum, problema nu mai este fluxul de imigranţi din Mediterană, ci Libia. Comunitatea internaţională şi ONU trebuie să trateze Libia ca prioritate absolută", a spus ministrul italian de Interne.
Întrebat dacă se gândeşte la o intervenţie militară a NATO, Alfano a explicat: "Esenţial este să găsim toate formulele; aici nu mai este vorba de un grup de state voluntare, pentru că astfel s-ar arăta că nu toată lumea a înţeles problemele din Libia şi efectele asupra Occidentului".
Organizaţia teroristă Stat Islamic a început să ocupe zone din Libia, aflată în stare de anarhie de câteva luni. Teroriştii au executat zilele trecute 21 de ostatici creştini în nordul Libiei.
sursa: romanialibera.ro