Istorie

(Iurie Colesnic) În culisele istoriei: Destinul unui om – Filip Cunună

Pe Alexandru Conunov (12.IX.1912, Chişinău – 16.VI.1992, Chişinău), fiul lui Filip, spre marele meu regret l-am cunoscut târziu. Activam la „Moldova-Film” când el m-a contactat. Lucrase şi el odinioară aici ca redactor şi scenarist, reuşind să aducă pe ecrane câteva filme ce ne fac onoare şi astăzi: „Omul merge după soare", cu regizorul Mihail Calic, „Poienile roşii”, „Această clipă”, „Aşteptaţi-ne în zori”, „Lăutarii”, cu regizorul Emil Loteanu pe care îl aprecia foarte mult, dedicându-i chiar şi o minimonografie.
A fost captivat şi de tematica filmului documentar scriind mai multe scenarii reuşite: „Ion C. Ciobanu”, „Scripca lăutarului”, „Andrei Lupan”,„Dirijorul” ş.a.

În cinematografie a ajuns accidental. A absolvit Liceul nr.2 din Chişinău şi Academia de Înalte Studii Comerciale şi Industriale din Bucureşti (1935). Şi dacă nu venea anul 1940 cu ocupaţia sovietică a Basarabiei ar fi activat liniştit într-un domeniu foarte depărtat de taluzurile şi tensiunile platourilor de filmare. Dar a fost arestat în 1940 şi trimis în GULAG de unde s-a întors un alt om.

L-au dus iniţial la Katîni, unde fuseseră omorâţi cei peste 20 000 de ofiţeri polonezi. El aflase despre soarta lor de pe o inscripţie de pe peretele celulei: „Suntem ofiţeri polonezi. Vom fi împuşcaţi”. Pe basarabeni îi aştepta aceeaşi soartă, dar a început războiul şi linia frontului se mişca rapid spre Est şi s-a decis să fie duşi în Siberia…

Îmi mărturisea cum după primul an de detenţie din cauza alimentării foarte proaste s-a îmbolnăvit de orbul găinii şi risca să piardă definitiv vederea. În lagăr erau medici cu renume şi l-au consultat recomandându-i să mănânce în stare crudă un ficat de porc sau vită. Dar de unde să iei în detenţie ficat de animal? Dar şi aici s-au găsit oameni săritori la nevoie şi prin bucătarii din lagăr s-a făcut rost de un ficat şi Alexandru Conunov a fost salvat. Aşa s-a produs neaşteptata lui trecere de la comerţ la artă. Dorinţa de a scrie şi lupta pentru oamenii adevăraţi a devenit o cauză a vieţii.
Revenit din detenţie a fost învăţător, apoi redactor la  Editura „Şcoala sovietică”, câştigând bani şi ca traducător, căci era un bun cunoscător al limbii române. Din 1958 şi până în 1973, când se pensionează, lucrează la studioul „Moldova-Film”, în calitate de şef al secţiei de scenarii şi redactor. Fiind deja liber de angajamentele studioului a scris un volum de proză Madona şi Lupul (1988), în prefaţa căruia prozatorul Ion C. Ciobanu a scris: „…Într-o vreme el se ţinea mai aproape de poezie.

Prin 1953 (când lucra la Secţia raională de învăţământ Străşeni) venea regulat la gazeta „Tinerimea Moldovei” cu parodii şi epigrame. Pe atunci semna parodiile şi epigramele cu pseudonimul „A. Cunună”. Avea un scris caustic, prindea metehnele poeziei, deficienţele ei de stil, de limbă. Nu puţini dintre cei „vizaţi” se supărau pe parodiile şi epigramele lui.
– Cine-i, de unde l-aţi găsit? îl întreabă pe Anatol Gugel Fiodor Ponomari.
Întrase într-un suflet în cabinetul secretarului de redacţie de la „Tinerimea Moldovei” şi vroia să afle tot atunci cine este A. Cunună care îi defăimează poemul satiric, proaspăt tipărit în paginile revistei „Octombrie”, publicaţie ce avea în frunte chiar pe autorul poemului în cauză. Şi să vedeţi, membrii colegiului redacţional îi aprobase lucrarea, dar iată că un oarecare Cunună a îndrăznit să facă… praf din acel poem.
— „Vocea poporului – vocea domnului”, – încerca să-l calmeze pe F. Ponomari secretarul de redacţie al „Tinerimii” cu ajutorul acestui dicton latin.
— E un învăţător din Străşeni…Trece din când în când pe la redacţie…
– A-a…Din Străşeni, zici ? Atunci spuneţi-i să treacă şi pe la revista „Octombrie”, că avem şi noi nevoie de satiră şi umor, – s-a potolit până la urmă oaspetele împricinat.

Şi A. Cunună a trecut şi pe la redacţia revistei, şi pe la alte publicaţii… Dar parodiile şi epigramele nu le-a mai adunat niciodată între copertele vreunei cărţi… S-a stabilit cu traiul la Chişinău, s-a încadrat la munca de redactare la Editura „Şcoala Sovietică”, la Editura de Stat a Moldovei, în colegiul pentru scenarii de la „Moldova-Film”, a muncit harnic pe tărâmul traducerilor, tălmăcind cărţi din literatura rusă şi din cea universală. Zeci de scenarii au fost citite, discutate şi redactate de dânsul. Mulţime de cărţi originale şi traduse au fost redactate şi şlefuite de pana lui A. Cunună…”.
Şi-ar fi dorit să scrie mai mult. O carte despre Chişinăul pe care l-a cunoscut el, cu oamenii din acea epocă. Căci chiar pe strada din centru unde locuise, avea vecini celebri, ca istoricul bisericii basarabene Nicolae Popovschi ori mai tânărul publicist de pe atunci, preotul Vasile Ţepordei. Iar o altă carte ar fi vrut s-o scrie despre basarabenii în GULAG. Şi desigur o carte avea de gând să-i dedice lui Gheorghe Savici Chicu, de la Dolna, despre care a publicat câteva pagini în revista Nistru, lăsând în manuscris mai multe notiţe biografice despre această originală figură basarabeană. Dar vremurile s-au schimbat prea târziu. Ne-am întâlnit în câteva rânduri, am mers agale prin Chişinău identificând case vechi şi proprietarii lor, însă moartea a venit pe neaşteptate, răpindu-l… Aşa şi a rămas caietul meu de notiţe cu câteva pagini de însemnări şi multe pagini neacoperite cu amintiri…

Ca acea curioasă istorioară despre simpaticul om politic şi primar de Chişinău şi Odesa, Gherman Pântea, care fusese judecat de un tribunal local la o zi de închisoare. Dimineaţa au venit prietenii cu trăsura, cu lăutari, l-au urcat şi cu alai l-au dus la puşcărie, unde l-au lăsat ca seara, să revină în aceeaşi componenţă şi să-l ia în primire, să meargă la un local şi să petreacă până în zori…. Alţi oameni, alte vremi, alte obiceiuri…

În memoria lui Alexandru Conunov, pe zidul casei părinteşti de pe str. 31 August 1989, 151 (fosta Kiev şi Ferdinand 1), fiul Boris Conunov, regizor de film, a fixat o placă comemorativă (sculptor V. Covaliov, arhitect – S. Gareonişev) pe care în câteva cuvinte e înveşnicit destinul unui om deosebit. Nepoata lui Alexandru Conunov, Elena este un strălucit muzicolog, iar o altă filă în istoria acestei familii o scrie strănepoata lui, Alexandra Conunov, o mare vioristă, care e celebritate europeană…


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.