Iurie Colesnic: UN ADMINISTRATOR CU VOCAȚIE DE VINIFICATOR

El a înțeles și a realizat dezideratul – vinul basarabean are vocație europeană.

Dintre toate personalitățile care au animat viața Basarabiei de altădată, chipul lui Constantin Mimi rămâne acoperit de-o umbră nemeritată. Uitarea îl poate scoate cu totul din circuitul figurilor mari de odinioară și într-o zi ne putem pomeni în situația delicată când ne vom întreba cine a fost, să zicem, acel distins conducător al zemstvei din Tighina, care s-a întâlnit în 1905 cu Nicolae Iorga, copleșindu-l cu ceaiuri și cu întrebări despre viața românilor din regat ori, să zicem, cine și-ar mai aminti despre comisarul Basarabiei, întărit de guvernul provizoriu în 1917, după abdicarea lui Nicolai al II-lea și despre multe altele, fapte pe care le păstrează fișele personale, dar pe care trebuie să le cunoască neapărat și urmașii.

Familia Mimi nu are rădăcini prea vechi în provincia dintre Prut și Nistru. Primul vlăstar stabilit aici a fost albanezul Alexandru Mimi, tatăl lui Constantin, care era arendaș de moșii. Priceput în afaceri, el a reușit să rotunjească o avere bună. Era fratele Marghioliței căsătorită I. Ciorescu, soția fondatorului Școlii Agricole din Cricova, fapt menționat de Gheorghe Bezviconi, care preciza în lucrarea sa
Boierimea Moldovei dintre Prut și Nistru (Buc.,vol.2, 1943, p.136):

„Soția lui Alexandru era o grecoaică, Vacamei…” și tot acolo e menționat faptul că în lista nobililor au fost trecuți abia în 1914, ca greco-albanezi românizați.

Din căsătoria cu Aglaida Vacamei au mai rezultat trei fiice: Elena căsătorită V. Antoconenco, Alexandra, căsătorită cu inginerul Hristofor
Paraschivoglu, și Ana, căsătorită cu Eugen Esperovici Stepanov (+1932), nobil din Iaroslavl, fost colonel și președinte al zemstvei Tighina.

Unele momente biografice necesită astăzi anumite precizări. Se credea, de exemplu, că Constantin Mimi s-a născut în 1869 la
Chișinău.

Dar cercetările de arhivă ne-au dat alte cifre. Conform adeverinței eliberate de Consistoria Duhovnicească din Chișinău, aflăm că:

„În 1868, la 2 februarie, în familia negustorului de ghildia a doua Alexandru Vasile, fiul lui Mimi și a soției sale legitime Aglaida Nicolaevna, ambii de credință ortodoxă, s-a născut un fiu, Constantin, care la 10 martie 1868 l-a împărtășit și botezat protoiereul Teodor Baltaga și dascălul Avacum Sandul.”(ANRM, f.88, inv.2, dosar 270).

Este cazul să dăm și numele nănașilor care au asistat la această ceremonie: camer-iuncherul Curții Imperiale, contele Constantin
Dimitrie Moruzi, tatăl scriitorului Dimitrie Moruzi și o altă figură remarcabilă a Chișinăului de odinioară – Maria Cioresco, soția negustorului de ghildia a doua, Ioan Cioresco.

Copilăria, Constantin și-a petrecut-o la țară, la moșia Ursoaia din jud. Tighina.

După absolvirea Gimnaziului numărul unu din Chișinău, studii încununate cu medalie de aur, studiază dreptul la Universitatea din Odesa și demonstrează aptitudini deosebite, la absolvire învrednicindu-se de o diplomă de gradul întâi.

S-a căsătorit în s. Bulboaca, la 16 aprilie 1893, cu Ghiulzade (Iulia)Vartanovna Titreanț. Originea soției este destul de interesantă. Ea era fiica
negustorului Vartan Titranț, născută la 21 iunie 1871, de confesie armeano-gregoriană.

Din această căsătorie au rezultat câțiva copii: Alexandru, născut la 11 octombrie 1895 (ANRM, f.88, inv.2, dosar 270), Elisaveta, născută la 1 iulie 1897 (ANRM, f.88, inv.2, dosar 270) și Constantin, născut 31 octombrie 1899 (ANRM, f.88, inv.2, dosar 270).

Ar fi bine să precizăm că Constantin Mimi a fost un proprietar de pământ înstărit. Deținea o suprafață de 991 desetine, adică 1500 de sajeni
pătrați din moșia Baccialiei din județul Tighina și 700 de desetine din moșia satului Cobusca Nouă, județul Tighina, proprietate pe care o primise ca zestre soția sa.

Toate aceste date au fost expuse în procesul-verbal al Consiliului nobilimii, când Constantin Mimi, la 28 iunie 1914, a fost trecut în
Cartea nobilimii basarabene (ANRM, f.88, inv.2, dosar 270).

Chiar de la debutul carierei sale începe să se intereseze serios de cultivarea viței-de-vie în care intuia mari perspective. Producerea vinului în cantități industriale o făcea încă din 1893, dar dorea să producă vinuri care nu s-au mai întâlnit în Basarabia. Deși erau atacate de filoxeră, soiurile europene i se păreau cele mai potrivite pentru clima Basarabiei. În căutare de soiuri noi de viță-de-vie pleacă în Franța, la Școala Superioară de Agronomie din Monpailie unde însușește teoretic și practic organizarea industrială a cultivării viței-de-vie și a producerii vinului.

Realizarea practică a experienței acumulate a efectuat-o la moșia sa de la Bulboaca unde a început cultivarea unor sorturi noi de viță-de-
vie și producerea vinului în cantități mari, și exportarea lui la Moscova, Odesa, Vladivostoc ș.a. localități. Moldova de astăzi îi
datorează lui Constantin Mimi sortul „Aligote” care a fost adus și cultivat de el, ajungând în scurtă vreme unul dintre vinurile cele mai
preferate în aceste locuri.

Experiența franceză și-a găsit materializare nu numai în vie și vinuri. După modelul de acolo, el a telefonizat zemstva Tighinei propunând un exemplu demn de urmat și de alte zemstve.

Activitatea profesională în calitate de funcționar o începe la 21 iunie 1894, când adunarea proprietarilor nedvoreni îl alege pentru un termen de trei ani drept reprezentant al său în consiliul zemstvei județului Tighina. În același an, la 30 octombrie, este ales membru în cârmuirea zemstvei guberniale, judecător de pace în județul Tighina, precum și în multe alte funcții de răspundere. Face față tuturor obligațiilor și în 1897, la 21 noiembrie, este decorat cu o medalie pentru participare activă la primul recensământ general din Rusia.

Ar fi bine să adăugăm că s-a învrednicit de mai multe ordine și medalii. A fost cavaler al ordinelor „Sf. Ana” de gradele 2 și 3,
„Sf. Stanislav" de gradul 2, „Sf. Vladimir” de gradul 4 ș.a. Fire energică, bun organizator, în scurtă vreme, la 5 noiembrie 1902, este
ales președinte al acestei zemstve, având chiar concursul președintelui Flor Mih. Rjondkovski, care nu s-a temut să promoveze în viața publică un tânăr promițător, ce venea cu idei noi și îndrăznețe, care aduceau modificări necesare în viața zemstvei basarabene. Tinerii au nevoie de susținere doar la o anumită etapă, când sunt capabili să emane energii înnoitoare. Cucerirea prea îndelungată a piscurilor îi face, în cele din urmă, să-și consume toată energia la urcuș și când se văd acolo, pe Olimpul râvnit, nu mai au puteri pentru schimbări radicale, vor și ei să se odihnească la umbra vechilor lauri.

În 1913, la 22 ianuarie, în urma alegerilor Adunării de zemstvă, ajunge în fruntea Zemstvei guberniale a Basarabiei, fapt ce explică
numirea lui de către Alexandru Kerenski, șeful Guvernului Provizoriu din Rusia, în funcția de comisar al Basarabiei în februarie 1917.

Este curios faptul că, fiind convins că structura zemstvelor este una dintre cele mai reușite sisteme de organizare administrativă, a
insistat să fie păstrate și după Unire, dar generalul Artur Văitoianu le-a dizolvat la 4 octombrie 1918.

Constantin Mimi demisionase din funcția de președinte ceva mai devreme, la 4 august 1918.

Sunt oameni care nu pot fi înlocuiți atât de ușor, cum își imaginează uneori mai marii clipei. Viața lui Constantin Mimi este o dovadă în acest sens, deoarece, să zicem, din 1914, el a știut să organizeze aprovizionarea armatelor rusă și română, fiind șeful Comitetului de aprovizionare, care avea în subordine nu numai Basarabia, ci și provinciile învecinate.

După Unire a fost scos din viața publică și trecut pe linie moartă, având timp suficient să se ocupe de moșia sa de la Bulboaca. A candidat la alegerile comunale din Tighina, dar, în cele din urmă, a biruit spiritul bunei cuviințe și în 1926 este numit director al centralei Băncii Naționale din București. Ultimii ani de viață i-a petrecut fiind inspector general la controlul minelor de aur.

Într-un regim democratic, indiferent de simpatii și antipatii, adevărul totuși biruie și omul își ocupă sub soare locul pe care îl merită.

Simțind apropierea bătrâneții, el găsește timp să aștearnă pe hârtie fragmente de memorii, publicate în ziarul tighinean Viața Noastră.

S-a stins din viață la 17 aprilie 1935 fiind înmormântat la cimitirul creștin din Chișinău. De aici încolo tot mai rar licărește numele
lui, numele unuia dintre ultimii administratori ai Basarabiei, pe paginile ziarelor.

La un an după dispariția lui, Iosif Bahtalovski un remarcabil savant în domeniul vinificației mort în GULAG, a scris o scurtă schiță biografică, Vospominania o K. A. Mimi (Amintiri despre C. A. Mimi) (Chișinău, 1936). Este, de fapt, cea mai mare încercare de-a păstra neștirbită memoria acestui minunat organizator al societății. Dar nici ea n-a fost în stare să devină o stavilă în fața valului uitării.

Fiind astăzi o raritate bibliografică, ediția, scrisă îngrijit și completată cu imagini de epocă, a ajuns în biblioteca Arhivei Naționale grație lui Gheorghe Bezviconi.

Cum n-a putut deveni o stavilă în fața uitării nici casa Mimi, de la intersecția străzilor București și S. Lazo, care recent a fost renovată făcând parte din complexul Spitalului de Copii. Iar odinioară aici au fost amplasate, ba Direcția de accize a Basarabiei, ba Spitalul de Oftalmologie pentru copii și așa cu trecerea timpului numele proprietarului s-a pierdut din memorie… Dar vine un timp când lucrurile, faptele și oamenii iau locurile pe care le merită.