Iurie Gologan: „Sunt fericit că Dumnezeu m-a însemnat să fac ceea ce iubesc și ceea ce-mi doresc”
Din 2008 până în prezent, este actor la Teatrul „Eugene Ionesco”. A debutat pe scena profesionistă încă pe când era student în anul II, în rolul lui Sir Francis Bacon din spectacolul „Elisabeta I” de Paul Foster, în regia lui Petru Vutcărău (2006). Au urmat alte roluri: Oaspetele în „Revizorul” de N. V. Gogol (regizor Petru Vutcărău), Paris în „Romeo și Julieta” după W. Shakespeare (regia M. Cris Nedeea, România), Farmacistul în „Arta comediei” de Eduardo de Filippo (regia Vitalie Drucec), Ducele de Bedford, Bufonul în „Ioana și focul” de Matei Vișniec (regia P. Vutcărău), Leonaș în „Chirița în provincie” după V. Alecsandri (regia Petru Vutcărău) ș.a.
Iurie Gologan a participat la festivalurile internaționale de teatru din Trabzon – Turcia, Oradea și București – România.
Este unul dintre membrii-fondatori ai Teatrului-studio „Geneza Art”, apărut acum trei ani și jumătate. Potrivit lui, acest teatru a fost creat din necesitatea de a cuprinde și alte roluri în cadrul unor spectacole cu o altă perspectivă de tratare a realității și de interpretare a jocului actoricesc. „Ne dorim o reîntoarcere la stilul teatrului clasic, unde este urmărit dramatismul, unde este pus în valoare cuvântul, unde domină spiritul aristocratic și unde actorii sunt priviți ca adevărate valori și simboluri ale entității umane demne de a fi urmat în viață de către publicul spectator, nefăcând abstracție, totodată, și de anumite forme moderne de creare a unui spectacol”, ne-a spus Iurie Gologan.
În spectacolul „Floarea albastră”, după versurile lui Mihai Eminescu și ale Veronicăi Micle, în regia Ludmilei Burlaca, mama soției sale, actrița Daniela Burlaca, a jucat rolul lui Eminescu, iar în spectacolul „Lacrima” în regia Danielei Burlaca – cel al lui Grigore Vieru. „În Muza de la Burdujeni” de Costache Negruzzi a fost și italian, și grec, și german, jucând rolul a șase personaje.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!