Iurie Leancă: Consiliul de Asociere R. Moldova-UE a avut loc la un nivel de reprezentare fără precedent
Iurie leancă consideră că acest Consiliu trebuie analizat într-un context mai larg al evenimentelor care au loc în ţară. Vicepremierul susţine că relaţiile dintre UE şi Moldova în ultima perioadă s-au intensificat inclusiv pe palierul politic.
Potrivit lui, important este nivelul la care a fost reprezentat acest Consiliu.
„Faptul că a fost atât doamna Mogherini, care este vicepreşedintă a Comisiei Europene, Înalt Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate, cât şi domnul Hahn, comisar pentru extindere şi vecinătate, este, din câte cunosc eu, un lucru fără precedent. De regulă, nivelul era mult mai scăzut”, spune Iurie Leancă.
Vicepremierul susţine că acest lucru ar putea însemna că Republica Moldova contează încă mai mult decât înainte pentru Uniunea Europeană. Ministrul Finanţelor, Octavian Armaşu, a declarat că în cadrul Consiliului nu au fost multe discuţii pe domeniul financiar-bancar, ceea ce înseamnă că pe moment nu există probleme majore.
„Agenda de reforme se implementează aşa cum s-a stabilit din start în programul cu Fondul Monetar Internaţional şi apoi cu acţiunile stabilite pentru acordarea asistenţei macrofinanciare. Deci, noi mergem conform planului. Toate acţiunile sunt implementate”, spune Octavian Armaşu.
Ministrul Economiei, Chiril Gaburici, a afirmat că relaţiile economice ale Republicii Moldova cu Uniunea Europeană s-au intensificat cu aproximativ 20% în 2017, comparativ cu anul precedent. Potrivit lui, anul trecut cota de exporturi a constituit 65% pe piaţa UE.
„Statistica este în continuă creştere, Acordul de Asociere ne permite să lărgim şi numărul de produse, şi cotele. Facem tot ca produsul nostru să fie cât mai de calitate şi să-şi găsească locul pe rafturile magazinelor din UE”, a spus ministrul. Şedinţa Consiliului de Asociere Republica Moldova-Uniunea Europeană s-a întrunit joi, 3 mai, la Bruxelles.
Comisarul european pentru politica europeană de vecinătate şi negocieri de extindere, Johannes Hahn, a declarat după şedinţă că Republica Moldova urmează să mai îndeplinească două condiţii pentru ca să poată beneficia de prima tranşă din suma totală de asistenţă macrofinanciară în sumă de 100 de milioane de euro, acordată de Uniunea Europeană.
Prima condiţie ţine de funcţionalitatea deplină a Autorităţii Naţionale de Integritate, iar alta de adoptarea unui buget suplimentar pentru ca instituţiile anticorupţie să poată funcţiona.
Sursa: ipn.md