Iurie Leancă se arată convins că RM își va putea amplifica relațiile comerciale cu China
Potrivit Agenției ”Infotag”, premierul a declarat că relaţiile politice dintre cele două state, care se confruntă cu aceeaşi problemă a separatismului, sunt foarte bune, dar că mai există un potenţial care poate fi fructificat în privinţa relaţiilor comerciale.
”Este înregistrată o dinamică impresionantă în special la importurile chineze, dar nu am reuşit să fim la fel de insistenţi pentru promovarea exporturilor”, a spus Leancă.
Potrivit premierului, piaţa Republicii Moldova nu este una mare, în schimb oferă posibilitatea de a exporta fără taxe atât în est, cât şi în UE, în special după crearea Zonei de liber schimb.
”Piaţa nu este foarte mare dar are anumite avantaje care ar prezenta interes: suntem în zona de liber schimb cu CSI, în scurt timp urmează să fie parafat Acordul de liber schimb cu UE, şi timp de un an să fie semnat şi pus în aplicare. Astfel, ce se va produce în Republica Moldova va putea fi exportat şi la est şi la vest, în regim de liber schimb”, a declarat Iurie Leancă.
În acest context, premierul i-a invitat pe investitorii chinezi să participe şi la deetatizarea proprietăţii publice, amintind că guvernul va scoate la licitaţie importante companii.
”Republica Moldova este interesată în atragerea unor parteneri strategici. Este important să se găsească printre viitorii investitori şi companii chineze”, a menţionat premierul.
Șeful Cabinetului de Miniștri și-a exprimat încrederea că în urma Forumului organizat de Asociaţia Oamenilor de Afaceri relaţiile comerciale dintre cele două state se vor majora semnificativ.
”Sunt convins că forumul de astăzi, prezenţa oamenilor de afaceri din ambele state ne vor permite să explorăm aceste posibilităţi şi să amplificăm relaţiile comerciale, creşterea exporturilor în special de vinuri. Ne dorim că această conferinţă să rezulte în investiţii directe chineze”, a declarat premierul Iurie Leancă.
Sursa: Infotag.md
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!