Iurie Leancă vrea evitarea jocurilor de culise de după alegeri! Iată ce propune
Oficialul a menţionat că avem mulţi oameni indecişi, iar pentru ai convinge să meargă la vot ar trebui să avem planuri şi obiective concrete, “după aceea a merge cu un mesaj comun.”
„Este extrem de important să le spunem oamenilor cine îi va conduce după alegeri, care va fi formula de coalizare. Nu cred că ar fi în interesul nostru să mergem în alegeri fără a le da oamenilor această perspectivă cât de cât clară. Nu cred că dacă vom merge fără a lansa anumite formule de coalizare, vom reuși să captăm voturile celor nehotărâți”, a declarat premierul moldovean.
Potrivit lui Leancă, numărul concetățenilor noștri care deocamdată sunt indeciși este foarte mare şi atît timp cît avem o formulă de neanunțare a unor obiective, putem crea eventual percepția unor planuri ascunse. Și atunci de ce ne-am aștepta ca oamenii să ne voteze pe noi?, se întreabă retoric oficialul moldovean.
Totodată acesta vine cu un mesaj către colegii din alte partied: “Deci, nu cred că ar fi cazul să mergem în alegeri într-o formulă de neanunțare a unor obiective, a unor planuri foarte concrete cum vedem noi așezarea respectivă după alegeri. Și cred că mai e suficient timp pentru a lămuri între noi aceste lucruri și după aceea a merge cu un mesaj comun”.
Sursa: europalibera.org
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!