Actualitate

Ivanov (ȘOR) huiduită de moldoveni: „Începeți de la furtul miliardului, nu puneți macaroane pe urechi” / VIDEO

Scandal în timpul unei întrevederi electorale la care a participat candidata la funcția de deputat din partea Partidului „Șor” Violeta Ivanov, o traseistă a clasei politice de la Chișinău. În cadrul discuțiilor din localitatea Boșcana, raionul Criuleni, oamenii au întrebat-o pe reprezentanta formațiunii Șor despre furtul miliardului, dar și despre concesionarea Aeroportului Chișinău.

Spiritele s-au încins după ce câțiva participați, care au declarat că nu sunt locuitori ai satului Boșcana, au spus că vor să afle despre furtul miliardului. Cel puțin asta se poate vedea din imaginile care au fost postate pe Facebook.

„Începeți de la furtul miliardului, nu puneți macaroane pe urechi. Trebuie să stau până deseară să ne spună povești?”, a spus un bărbat.

„De zeci de ani același povești. Pe la câte partide ați umblat doamnă? La comuniștii, la Plahotniuc, la Șor, nu mai veniți cu minciuni la noi.”, a intervenit un alt participat la întrevedere.

Între timp, un reprezentant al partidului, care a încercat să liniștească spiritele, l-a întrebat pe bărbat dacă a fost invitat la întrevedere, numindu-l „provocator” pe bărbatul care a adresat întrebări despre furtul miliardului.

Chiar și așa scandalul a continuat. Un alt participat a scandat „hoții”. „Doamna Ivanov, are dreptul ca o persoană judecată să candideze la funcția de deputat”, a mai fost întrebată aceasta de un alt participat la eveniment.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *