Film

James Cameron, dat în judecată: Un artist acuză că i-au fost copiate ideile în “Avatar”

Roger Dean, care a creat coperte de album pentru trupele de rock progresiv Yes şi Asia, a depus acţiunea împotriva lui Cameron la un tribunal din New York, informează BBC.

Artistul l-a acuzat pe Cameron că "a copiat, distribuit şi exploatat cu bună ştiinţă" imaginile sale originale. "Avatar" este filmul care a înregistrat cele mai mari încasări din toate timpurile, 2,8 miliarde de dolari de la lansarea sa, în 2009.

De asemenea, "Avatar" a fost nominalizat la nouă premii Oscar în 2010 şi a câştigat trei distincţii – pentru cea mai bună scenografie, cea mai bună imagine şi cele mai bune efecte vizuale. Acţiunea din ‘Avatar" are loc pe o planetă îndepărtată, numită Pandora.

În dosarul depus în instanţă, Roger Dean, care este descris ca "un artist şi designer internaţional ale cărui imagini evocative şi vizionare… au creat un nou gen", susţine că James Cameron "i-a studiat opera în perioada de pregătire pentru film".

Dean a absolvit Royal College of Art în Londra, în 1968. Acesta susţine că lumea prezentată în "Avatar" este inspirată din operele sale şi declaraţiile sale sunt susţinute de diferite comentarii de pe internet.

Pe de altă parte, James Cameron spune că a avut ideea să creeze lumea din "Avatar" în 1995, deşi Dean afirmă că i s-a propus să creeze lumea din "Avatar" în 2005, la Festivalul de la Cannes.

Procesul lui Dean este cea de-a doua acţiune de acest gen împotriva lui Cameron, legată de "Avatar". În martie, scenaristul Bryant Moore a obţinut în instanţă dreptul să îşi continue procesul împotriva lui Cameron, despre care spune că s-ar fi inspirat din scenariul pe care cel dintâi i l-a trimis.

James Cameron a anunţat deja că va realiza două filme care continuă acţiunea din "Avatar", acestea fiind în preproducţie. Primul ar trebui să aibă premiera în decembrie 2014, iar al doilea, în 2015.

Sursa: mediafax.ro 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *