Internațional

Japonia a câştigat primul “aur” la mondialele de patinaj artistic

Pe doi s-a clasat canadianul Patrick Chan, care l-a depăşit după o luptă frumoasă pe francezul Brian Joubert, până la urmă juriul despărţindu-i pe cei doi cu aproximativ şase puncte, acestea în favoarea nord-americanului. Chan nu a riscat să facă o săritură cvadruplă, s-a bazat pe o parte artistică superbă, cu piruete şi secvenţă de paşi de mare nivel, dar şi pe "triple" realizate fără cusur, mai puţin acel rittberger complet ratat pe finalul concursului. Fosta gazdă de la Vancouver şi-a păstrat locul secund după programul scurt, realizând cu această medalie de argint cea mai bună performanţă din cariera sa.

Brian Joubert a făcut din nou spectacol pentru fanii din Torino, el reuşind două sărituri cvadruple (!!), prima din ele cuplând-o şi cu un triplu toeloop. Din păcate, europeanul s-a relaxat pe la mijlocul evoluţiei, căzând la o săritură triplă oarecum uşoară. O parte artistică de zile mari, o secvenţă de paşi demenţială, care ne-a facut să ne aducem aminte de marele Yagudin. Un loc trei meritat care se putea transforma în argint, dacă Brian scăpa de emoţii şi dacă juraţii îl punctau dupa valoare.

Programul lung a fost unul superb, în care şi ceilalţi oameni de valoare şi-au făcut datoria pe gheaţă, oferind spectacole de mare gală. Cehul Brezina de asemenea a demonstrat că este unul dintre marile figuri ale sportului eleganţei pe gheaţă, la doar 19 ani, şi chiar şi fără cvadruplă. Reprezentantul gazdelor Contesti a făcut spectacol, după melodia western de ieri el alegând o piesă inspirată din folclorul zonei munţilor Anzi. Probabil însă că cel mai frumos program al zilei ca şi realizare a săriturilor a fost realizat de veteranul belgian Perren, aflat la ultima sa evoluţie din carieră. Fostul dublu medaliat cu bronz la europene a început cu o combinaţie năucitoare, cvadruplu-triplu-triplu, pentru ca pe tot parcursul programului el să mai reuşească încă aproximativ zece triple. Dezamăgirea cea mai mare a zilei s-a numit japonezul Kozuka, care de pe locul 4 la programul scurt a ajuns pe 10 în concursul ulterior, după câteva mari greşeli care l-au costat dureros.

Clasamentul primilor 10 patinatori din lume:

1. Daisuke Takahashi JAP 257.70
2. Patrick Chan CAN 247.22
3. Brian Joubert FRA 241.74
4. Michal Brezina CZE 236.06
5. Jeremy Abbott SUA 232.10
6. Adam Rippon SUA 231.47
7. Samuel Contesti ITA 218.66
8. Kevin van der Perren BEL 218.43
9. Adam Schultheiss SWE 218.26
10. Takahiko Kozuka JAP 216.73

Sursa: sport365

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *