Japonia va adopta sancţiuni împotriva Rusiei
"Japonia va suspenda negocierile privind relaxarea regimului de vize şi nu va începe discuţiile prevăzute pentru noi investiţii", a anunţat ministrul japonez de Externe, citat într-un comunicat.
De asemenea, Japonia nu va lansa discuţii pe marginea "acordului spaţial cu privire la prevenirea activităţilor militare riscante", a subliniat şeful diplomaţiei nipone.
Tokyo intenţionează să adopte şi "alte măsuri", a adăugat oficialul nipon, fără să precizeze natura acestora.
"Este de plâns faptul că Rusia recunoaşte independenţa Crimeei, o acţiune care încalcă suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei", a declarat ministrul japonez.
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a semnat luni un decret prin care recunoaşte independenţa regiunii ucrainene Crimeea.
sursa: mediafax.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!