Joi, premierul român, Nicolae Ciucă, vine la Chișinău
Joi, 23 martie, premierul României, Nicolae Ciucă, este așteptat în Republica Moldova.
Oficialul are planificate la Chișinău întrevederi cu premierul Dorin Recean, cu șefa statului Maia Sandu și speakerul Parlamentului, Igor Grosu.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, a declarat într-o conferință de presă că vizita premierului Ciucă la Chișinău este una de răspuns la vizita lui Dorin Recean la București pe 1 martie.
„Vizita premierului Ciucă reconfirmă sprijinul puternic al României în realizarea reformelor și avansarea parcursului european al țării noastre, consolidarea economiei ca urmare a multiplelor proiecte pe care le avem în desfășurare cu partea română, dar și consolidarea rezilienței și securității statului nostru”, a precizat Daniel Vodă.
Cei doi prim-miniștri vor avea o întrevedere tête-à-tête, după care vor discuta în formatul lărgit al delegațiilor. Apoi, Dorin Recean și Nicolae Ciucă vor susține o conferință de presă. Aceasta este programată pentru ora 11:50.
„România a fost, este și va rămâne aproape de țara noastră în susținerea necondiționată a parcursului de aderare accelerată a Republicii Moldova la UE. Această vizită este un mesaj puternic care este transmis țării noastre. Apreciem vizita care urmează să aibă loc mâine”, a mai spus purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă.
Sursa Ipn.md
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!