Actualitate

Judecătorii vor putea fi trași la răspundere penală fără acordul CSM

Proiectele adoptate prevăd evaluarea periodică, o dată la trei ani, a performanțelor judecătorilor. În primii doi ani de la data intrării în vigoare a acestei legi, toți judecătorii vor fi supuși procedurii de evaluare. Pe lângă asta, va fi creat un modul special în programul electronic de gestionare a dosarelor.

De asemenea, a fost revizuit rolul, componența și competențele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), astfel încât judecătorilor le va fi retrasă imunitatea în cazul unor bănuieli de acte de corupție, fără acordul CSM. De asemenea, a fost introdusă și funcția de administrator al instanțelor judiciare și cea de asistent judiciar. Totodată, judecătorii care vor pleca din serviciu din propria iniţiativă sau vor atinge vârsta de pensionare, vor primi o indemnizaţie unică ce va fi calculată în funcţie de numărul de ani munciţi în sistemul judecătoresc. Astfel, suma îndemnizației poate atinge cota de 250 mii lei. Proiectul a stârnit nemulțumirea fracțiunii PCRM.

Pachetul de proiecte cu privire la reforma sistemului judecătoresc urmează să fie examinat și aprobat de Legislativ în lectură finală până la sfârșitul acestei sesiuni parlamentare.

Timpul.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *