De câte ori l-am sunat pe Dumitru Visternicean în ultimii ani, el mă ruga să revin mai târziu. Zicea că se afla fie în troleibuz, fie în microbuz. Nu-mi prea venea să-l cred și mă întrebam: cum e posibil ca ditamai magistrat la Curtea Supremă de Justiție (CSJ) şi actualmente membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), să folosească transportul public, în timp ce colegii săi se lăfăiesc în cele mai luxoase mașini? Apoi m-am interesat de la unul, de la altul şi am aflat că Visternicean are un cogeamite palat cu trei sau cinci etaje la Poșta Veche… Şi atunci, pentru a înțelege ce-i cu omul acesta, m-am pus la pândă.

„Sărmanii au mai multe griji…”

La început am înţeles că Dumitru Visternicean chiar nu are mașină, după cum indică în declarația sa de avere, ca să aflu mai târziu că omul nu a avut niciodată nici măcar permis de conducere. Merge la serviciu pe jos, iar în alte cazuri călătoreşte cu transportul public. Și asta chiar dacă, fiind copil, visa să devină șofer, iar până a face Dreptul a învățat un an la o facultate de drumuri și automobile.

L-am întrebat de ce este atât de sărac în comparație cu alți judecători şi el a surâs: „De ce crezi că o duc rău? Poate că-s cel mai fericit om din lume? Averea mea sunt copiii, familia, munca şi aprecierea oamenilor. Ce-mi mai trebuie?”. Cum, am căutat să-l provoc, dacă mașinile și castelele au devenit o modă printre judecătorii Moldovei? Mi-a tăiat-o scurt: „Sărmanii au mai multe griji decât mine…”.

Am mai aflat că locuiește împreună cu soția, fiica și soacră-sa într-un apartament cu trei odăi din centrul capitalei. Să fie, dar neapărat trebuie să aibă vilă. Pe timpuri, lumea primea de la stat câte un lot de pământ, pe care ridicau case. Dar el mă aude şi-mi îmi ia vorba din gură: „Vă rog, să nu scrieți despre aceasta, că soția mă tot bombardează „că toţi au câte ceva, numai pe tine nu te-a dus capul să iei o bucăţică de pământ undeva”! Iar când aude despre palatul de la Poșta Veche, râde cu poftă: „Ăsta e alt Dumitru Visterniceanu. Mai sunt vreo trei, toţi din Ciutulești, unde e cuibul Visternicenilor”.

Pătlăgele, în calitate de mită…

Îl scrutez nedumerit şi mă întreb câtă mită a luat omul acesta. Îl întreb şi pe el. Îmi răspunde că i s-a propus o singură dată, în perioada 1982-1990, când era judecător la Drochia. Și nu bani, ci multe pătlăgele… „Cineva a sunat la ușă, a pus acolo roşiile și a zis: „Astea-s pentru dvs.”. Am rămas tablou şi am anunțat miliția. „Prost mai ești, mi-a zis sectoristul când a venit. Dă-mi-le mie!”. Dar eu am insistat să documenteze cazul și nu mai știu ce a urmat”, menționează Visternicean. De atunci, mă asigură, nu i s-a mai propus nimic. „Poate că au încercat să ajungă la mine prin altcineva, care ar fi promis că banii vor ajunge la mine, dar eu habar nu am”, admite el. În schimb, recunoaște că unii i-au mulțumit cu flori sau alte cadouri pentru hotărârile pe care le-a luat.

Chiar dacă recunoaşte existenţa corupţiei ca fenomen în sistemul judecătoresc, Visternicean se eschivează să vorbească despre corupție ca element infracţional în lipsă de probe veridice. El consideră că fenomenul poate fi stârpit doar printr-o voința politică reală și prin responsabilizarea atât a celor care primesc mită, cât şi a celor care plătesc mită. Totodată, magistratul ne asigură că există şi alţi colegi de-ai săi care nu acceptă mita. În opinia sa, una dintre marile gafe ale magistraților este că nu-și motivează corect hotărârile. „Adevărul absolut niciodată nu poate fi stabilit, de aceea instanţa de judecată stabileşte adevărul relativ. Însă fiecare soluție trebuie motivată”, precizează el.

„N-am reușit la facultate de trei ori”

Deşi nu a trăit niciodată în bogăție, se consideră un om normal. Părinții i-au lucrat în colhoz, au dus-o sărăcuț, nici televizor nu au avut. Primul mijloc de transport cu care a călătorit Dumitru Visternicean a fost căruța. „Mă bucur că am fost bogaţi spiritual și că înţelepciunea părinţilor mei m-a condus în viață”, susține el. După școala din Ciutulești, nu a fost admis la Facultatea de Drept, căci nu era membru de partid și nu avea experiență de muncă. A învățat la Universitatea Tehnică, dar peste un an a abandonat studiile şi s-a întors în colhoz. A lucrat şi la uzina de frigidere. Doi ani la rând și-a depus actele la Facultatea de Jurnalism, dar primea nota 2 la compunere. Deși, spune el, ulterior şi-a găsit compunerile, care în realitate erau notate cu 4… „Dumnezeu ştie dacă a fost o greşeală sau au făcut-o intenționat”, afirmă astăzi magistratul. Ulterior, a intrat în partid și a fost admis la Drept. După facultate s-a căsătorit. Soţia îi este bibliotecară.

După Drochia, în anii 1990-1992, a condus Judecătoria Dubăsari, de unde a fost nevoit să plece atunci când separatiștii ruși au ocupat clădirea. O mulțime de ani a purtat o pereche de pantofi de marcă „Цебо”, pe care i-a aruncat când i s-a făcut lehamite de ei. „Mama m-a învăţat că e mai bine să cheltui bani pentru un lucru mai scump, decât să cumpăr ceva ieftin de multe ori”, îşi aminteşte judecătorul. Prima locuinţă a familiei Visternicean a fost apartamentul de la Buiucani, pe care l-au primit de la stat, când capul familiei activa la judecătoria acestui sector. Ulterior, ei au vândut acest imobil și au cumpărat, prin ipotecă, apartamentul în care locuiesc și astăzi.

Din 1996 și până în prezent este judecător la CSJ. Până la recenta majorare a salariilor judecătorilor avea o leafă de circa 7000 de lei, iar în prezent primeşte pe lună câte 16 mii de lei. Este și membru al CSM, însă această calitate presupune detașarea din funcția de judecător, păstrându-se acelaşi salariu. Mai mult, predă dreptul civil la universitate și la Institutul Național de Justiție. Tot aici activează și fiică-sa, iar fiul său este jurist în sistemul bancar. Are şi o pensie de 80% din salariul de magistrat.

„Idee n-am care mașină e bună…”

Dumitru Visternicean spune că nu-și cumpără mașină din simplul motiv că s-a deprins să meargă cu transportul public. Totuși, după ce i s-a majorat leafa, el nu exclude că într-o zi ar putea ceda ispitei: „În situația actuală, când există şi posibilități de creditare, și copiii îs puși la brazdă, cred că nu ar fi o problemă să-mi cumpăr nu un Ford de 80 mii de euro, ci o simplă maşinică. Idee n-am care e mai bună, că nu mă interesează”, punctează magistratul. Iar la despărţire el îmi şopteşte:„Când l-au întrebat pe cel mai bogat om din lume ce nu-i ajunge, a spus că banii. Iar când i-au pus aceeași întrebare celui mai sărac om din lume, acesta a zis că nu-i ajunge fericire. Fiecare om gândește în funcție de conștiința sa”.
P. S. Anticipând unele reacții la acest text, menționez că l-am scris doar pentru că acest om mi s-a părut foarte interesant și pentru că el m-a convins că sistemul justiţiei moldave încă nu s-a transformat într-un cadavru.