Externe

Juncker: UE ar trebui să poată absorbi 2 milioane de refugiați

Juncker a sugerat că acest lucru ar trebui să se realizeze în ciuda tensiunilor dintre statele membre pe tema solicitanților de azil.

„Trebuie să fie posibil, pe un continent cu 508 milioane de locuitori, să integrezi adecvat 2 milioane de refugiați”, a afirmat Juncker, într-un discurs în fața liderilor parlamentari europeni, potrivit DPA.

Acesta a adăugat că se simte „stânjenit” atunci când discută cu lideri din Iordania și Liban, țări mai sărace decât majoritatea statelor membre ale UE, dar care au primit mai mulți refugiați decât blocul comunitar.

Peste 1 milion de migranți și solicitanți de azil au ajuns în UE în 2015. Totuși, este de așteptat ca nu toți dintre ei să primească autorizația de a rămâne în Europa.

În luna martie, liderii UE și Ankara au semnat un acord care prevede revenirea în Turcia a oricărui migrant sosit în Grecia începând cu 20 martie și care nu a prezentat cerere de azil sau a cărui cerere a fost respinsă. 

paginadepolitică.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *