Juniorii moldoveni au învins în Ungaria

În două oraşe din această ţară se confruntă formaţiile selecţionate care fac parte din grupa C preliminară: R. Moldova, Finlanda, Polonia şi reprezentativa ţării gazdă.
Partida inaugurală disputată la Tatabanya, a opus formaţiile Ungariei şi R. Moldova. În pofida susţinerii frenetice din tribune, gazdele şi-au recunoscut înfrângerea la finele celor 90 minute de joc, echipa “tricolorilor” repurtând victorie cu scorul de 1-0.
Unica reuşită a întâlnirii a fost consemnată în prelungirile primei reprize, când s-a remarcat mijlocaşul echipei Sheriff Tiraspol, Igor Dima.
În disputa cu Ungaria, tehnicianul moldovenilor, Sergiu Cleşcenco a folosit următorii jucători: Voloşin, Prodan, Golovco, Zasaviţchi, Raţă, Lambarschi, Aseev (Gonţa, 25), Smirnov (Bivol, 62), Dima, Mârza (Matei, 74), Haceaturov.
Al doilea meci de luni a opus, la Telki, reprezentativele Poloniei şi Finlandei. Marcând câte un gol în fiecare repriză, prin Zyro (23) şi Pietrzak (82), polonezii şi-au asigurat victoria cu 2-0 şi primul loc în clasamentul provizoriu.
Mâine se vor disputa meciurile etapei secunde în care se vor confrunta R. Moldova cu Polonia, respectiv Ungaria cu Finlanda.