Social

Juristă reținută de ofițerii anticorupție: A prejudiciat Compania Națională de Asigurări în Medicină cu 100.000 de lei

O juristă a Agenției teritoriale Sud a Companiei Naționale de Asigurări în Medicină este suspectată de abuz în serviciu. Procurorii și ofițerii anticorupție au descins miercuri, 23 noiembrie cu percheziții acasă și în biroul suspectei, iar în rezultat aceasta a fost reținut pentru 72 de ore, transmite Echipa.md.

Potrivit oamenilor legii, ea este suspectată că de comun acord cu factori de decizie ai Agenției, însușea mijloacele financiare destinate achitării primelor de asigurare obligatorie și penalităților de întârziere. Sumele erau achitate de către administratorii întreprinderilor individuale și gospodăriilor țărănești, urmare a emiterii ordonanțelor judecătorești în privința acestora, cu privire la încasarea plăților.

Banii erau încasați de jurista Agenției, atât personal, în numerar, cât și în contul său curent la una din băncile din Cahul.

În cadrul cazurilor documentate, a fost stabilit un prejudiciu de peste 100.000 lei, bani ce urmau să ajungă în bugetul CNAM. Femeia își va petrece următoarele 72 de ore în izolatorul Inspectoratului de poliție Cahul.

Totodată, soțul ei, care este avocat a fost escortat la CNA, pentru audieri, fiind suspectat de complicitate la săvârșirea infracțiunii.

Investigațiile continuă.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *