Actualitate

Jurnalista Doina Dabija a suferit un accident rutier: „A intrat direct în noi. Oricât a încercat soțul să țină dreapta, lovitura a fost inevitabilă”

Redactorul-șef al ziarului „Literatura și Arta”, Doina Dabija (Dobzeu), fiica regretatului scriitor Nicolae Dabija, a suferit un accident rutier. Îngrozitorul accident s-a produs sâmbătă seara, 18 iunie, la intrarea pe teritoriul Republicii Moldova, în apropiere de punctul vamal Leușeni. O persoană a murit, iar alte trei au fost transportate de urgență la Spitalul raional Hâncești pentru a primi ajutor medical, transmite Gazetachisinau.md.

Ulterior, la fața locului s-au deplasat angajații poliției pentru a documenta cazul. S-a stabilit că un automobil de model „Nissan Primera”, condus de un bărbat de 54 de ani, din raionul Hâncești, având ca pasager un bărbat de 49 de ani, s-a tamponat frontal cu un automobil „Mitsubishi Lancer” care venea din contrasens, condus de un bărbat de 47 de ani, care avea o pasageră de 41 de ani, transmite ofițerul superior de presă al IP Hâncești, Cristina Vicol.

Astfel, în urma producerii accidentului rutier, conducătorul automobilului de model Nissan Primera a decedat la fața locului, iar conducătorul automobilului Mitsubishi și cei doi pasageri din ambele automobile au fost transportați la Spitalul raional Hâncești pentru îngrijiri medicale.

Accidentul s-a produs la întoarcerea spre casă, după participarea la un festival la Botoșani, acolo unde Doina Dabija primise titlul de cetățean de onoare al orașului.

„Am ajuns la vamă seara, la ora 21:30. După ce-am traversat frontiera, la cinci minute, a intrat pe contrasens un șofer care se vedea de la distanță că merge haotic, cu viteză și avea și luminile stinse. A intrat direct în noi. Oricât a încercat soțul să țină dreapta, lovitura a fost inevitabilă”, a declarat Doina Dabija pentru „Gazeta de Chișinău”.

„La început mi s-a zis că nu sunt transportabilă”, a declarat Doina Dabija. „Soțul meu are piciorul și călcâiul rupt.”

Purtătoarea de cuvânt a Institutului de Medicină Urgentă, Dorina Arsene a precizat că pacienta Doina Dabija este internată în Secția chirurgie toracică alături de soțul ei, iar starea de gravitate este medie: „Pacienta a suferit fractură de stern cu deplasare minoră. Urmează tratamentul analgezic. Poartă imobilizare cervicală prin guler și corset medical toracic. Tratament chirurgical nu necesită”.

Jurnalista spune că i-a părut „bizară” întâmplarea, pentru că șoferul automobilului ce venea cu viteză spre ei părea că avea un „punct ochit”.

„Mă întreb, chiar dacă era în stare de ebrietate, ce căuta spre vama Leușeni? Omului beat nu-i vine bine orice. Cine știe, poate nu ne-a văzut el la rândul lui, dar nu avea cum. Mașina redacției a fost făcută fiare, nu știu cum am ieșit din ea. Avem îngerii noștri păzitori”, a mai declarat Doina Dabija.

Când a ajuns la spital, ea spune că auzise o discuție între celălalt supraviețuitor și medic. Spunea că șoferul a venit după el acasă și l-a îndemnat să-l acompanieze, totul întâmplându-se foarte repede, fără detalii despre ce urmează.

Polițiștii au inițiat o anchetă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii acestui accident rutier.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *