CSI / RusiaRăzboiUcraina

Jurnalista rusă Marina Ovsiannikova, condamnată la opt ani și jumătate de închisoare în contumacie, pentru că a condamnat public invazia din Ucraina

Jurnalista Marina Ovsiannikova, celebră pentru că a protestat împotriva ofensivei din Ucraina la televiziunea rusă de stat, a fost condamnată la opt ani și jumătate de închisoare în contumacie pentru discreditarea armatei, a anunțat miercuri, 4 octombrie, un tribunal rus, citat de agenția rusă TASS.

Jurnalista, care a fugit din Rusia în urmă cu un an, a fost acuzată de „diseminarea de informații false” despre forțele armate ruse și fusese deja amendată pentru infracțiuni similare în august 2022.

Ea a ajuns pe prima pagină a ziarelor internaționale la 14 martie 2022, când a apărut în spatele prezentatorului unei emisiuni de știri de seară ținând în mână un afiș pe care scria „opriți războiul, nu credeți propaganda, aici vă mint”.

Menționăm că în toamna anului trecut Marina Ovsiannikova a fugit din Rusia împreună cu fiica sa.


Ioana Crețu

Ioana Crețu este o jurnalistă specializată în politică, economie și relații internaționale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *