Jurnaliștii moldoveni BRUSCAȚI la Aeroportul Chișinău de paza teroriștilor de la Tiraspol (VIDEO)
Agenții KGB-ului transnistrean, dar și paza liderilor de la Tiraspol au agresat jurnaliștii la intrarea în sala V.I.P. a Aeroportului Internațional Chișinău, transmite deschide.md.
Serviciul de Informații și Securitate al Republicii Moldova a refuzat să comenteze acest incident în lipsa unei solicitări oficiale în scris. Potrivit sursei, paza cât și securiștii erau înarmați. La ora 11:30 Aeroportul era împânzit de agenți ai KGB-ului de la Tiraspol, care urmau să pregătească terenul pentru venirea liderilor separatiști.
Doi dintre ei au venit la intrarea V.I.P. şi le-au spus reporterilor să nu se apropie de membrii delegației transnistrene, menţionând imperativ să se filmeze de la distanță, pentru că, a specificat unul din ei, „Nu putem ști ce aveți voi de gând”.
Trei agenți care erau inițial la fața locului s-au apropiat de automobile, iar în acest timp au mai apărut vreo 8 persoane atletice, care au blocat cu brutalitate accesul echipei de filmare de la Jurnal TV și deschide.md. în perimetrul mașinii liderilor separatiști.
Transnistrenii au bruscat jurnaliștii, replicându-le că nu au nici un drept să filmeze fără să ceară permisiunea persoanelor vizate, deşi se aflau într-un loc public din capitala Republicii Moldova.
Liderii de la Tiraspol au ieşit din mașină doar când au fost convinşi că cei din paza lor îi țin la distanță pe jurnaliști. Atât Ștanski, cât și Șevciuk au refuzat să vorbească cu reprezentanții mass-media, intrând grăbiți în sala V.I.P., însoțiți de cei zece KGB-iști transnistreni, care au continuat să blocheze accesul presei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!